Lumea femeii

Colțul meu creativ LXXXI

Colțul meu creativ LXXXI

Toți oamenii mari au fost cândva copii … dar doar câțiva dintre ei își mai amintesc.” Articolul acesta îl încep cu citatul lui Antoine de Saint-Exupéry din cartea Micul Prinț, pe care sper că toți am citit-o. Urmărind citatul aș spune că, din păcate, rar care dintre „oamenii mari” își mai amintesc că au fost odată copii. Dar, am și propria opinie că noi, handmaker-ii sau creativii (cum ne mai numesc), niciodată nu o să uităm cum este să fii copil. Deoacere, de fiecare dată când creăm ceva pentru copii sau cu culori intense și ne punem în funcțiune imaginația, ne reîntoarcem în copilărie, când ne-am jucat cu toată imaginația din lume pe care am avut-o în momentul de față.

În articolul acesta terminăm coșulețul în formă de iepuraș pe care l-am pictat în articolul anterior pe o parte. De data aceasta îl pictăm și pe cealaltă partea și facem decupaj pe coșuleț. (poza 1)

Mai întâi îl pictăm în interior cu culoarea gri închis, după care îl pictăm și pe partea cealaltă ca în articolul anterior, iar pe coșuleț aplicăm lipici D3 amestecat cu apă (două linguri de lipici amestecați cu două linguri de apă). (poza 2).

Alegeți motivul care îl doriți pe coșuleț (eu am ales un motiv gri să fie în ton cu iepurașii pe care i-am pictat pe ambele părți), când lipiciul se usucă puțin, așezați motivul pe coșuleț, puneți peste motiv hârtie de copt și cu fierul de călcat, călcați motivul peste tot coșulețul (și pe partea de jos) pentru a se prindă bine. Eu am realizat motivul cu dimensiunea 26×18 cm cât am avut nevoie pentru a acoperi tot coșulețul. La final, cu o pilă de unghii, eliminați (sau mai bine zis tăiați) excesul motivului. (poza 3)

După ce terminați pasul al treilea, aplicați lacul acrilic peste tot coșulețul și așteptați să se usuce două ore, după care repetați acțiunea. (poza 4)

În poza a cincea puteți observa cum arată coșulețul pe toate părțile, cu ouă sau fără ouă în el și cât este de frumos și neobișnuit. (poza 5)

Monica MICLEA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 3 aprilie 2021