Cultură

Concert aniversar

Concert aniversar

Printr-un concert aniversar, desfășurat la 11 martie 2024, în superba sală a Palatului Eschenbach din Capitala Austriei, s-a inaugurat seria de manifestări dedicate celebrării unui deceniu de la fondarea Asociației „Mihai Eminescu” – Viena.

Invitații acestei seri muzicale de excepție i-au avut drept protagoniști pe marele violonist Alexandru Tomescu și talentata pianistă, Sînziana Mircea. Evenimentul, la care a fost prezent un numeros public, format din membrii comunității românești, din reprezentanți ai mediului de afaceri, care au umplut întreaga sală, s-a bucurat și de prezența unor reprezentanți ai corpului diplomatic român din Viena, ai Institutului Cultural Român, ai Bisericii Ortodoxe Române din această metropolă, a autorităților locale, precum și a unor invitați de onoare veniți din rândul comunităților de vorbitori de limba română, cu care Asociația „Mihai Eminescu” are o strânsă colaborare, printre care și Daniel Răduț, președintele Fundației „Protopop Traian Oprea” din Vârșeț.

După cum se știe, această asociație din Viena, înființată în urmă cu 10 ani, prin efortul doamnei Laura Daniela Hant, care este și președinta asociației ce poartă numele „Luceafărului” literaturii române, și-a dedicat întreaga sa activitate slujirii culturii românești, organizând numeroase evenimente de răsunet în capitala Austriei, dar și acțiuni de sprijin umanitar în România și Republica Moldova. În deschiderea evenimentului aniversar, doamna Laura Hant a evidențiat câteva dintre cele mai reușite activități culturale pe care le-a organizat de-a lungul timpului, mulțumind tuturor celor care au contribuit la succesul acestora. În cuvântările ocazionate de acest jubileu, vorbitorii au apreciat și subliniat importanța acestor acțiuni organizate de către doamna Laura Hant, aducându-i omagii pentru întreaga activitate.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 23 martie