Periscop local - Vârşeţ

Concert închinat Maicii Domnului la Catedrala Ortodoxă Română „Înălțarea Domnului” din Vârșeț

Concert închinat Maicii Domnului la Catedrala Ortodoxă Română „Înălțarea Domnului” din Vârșeț

Pe 8 august, începând cu ora 19:00, Catedrala Ortodoxă Română „Înălțarea Domnului” din Vârșeț a găzduit un concert de cântări religioase dedicate Maicii Domnului. Concertul, desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române „Dacia Felix”, marchează prima ediție a acestui eveniment pe care organizatorii doresc să-l transforme în tradiție.

Printre cei prezenți, pe lângă mulți preoți și creștini români, au fost prezenți: Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul României la Vârșeț, Traian Căcina, vicepreședinte CNMNR și responsabil pentru cultură în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț şi Marian Mohan, secretarul Consiliului Național al Minorității Naționale Române.

Evenimentul a fost moderat de Pr. dr. Bogdan Florin Chiriluță, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Câmpulung Moldovenesc. Acesta a deschis seara cu un discurs introductiv, subliniind semnificația Maicii Domnului în viața credincioșilor. Concertul a beneficiat de prestația unor renumiți interpreți de muzică populară din România, precum: Letiția Boroi Vișoiu, Alexandra Dan, Gabriel Dumitru și pe Anisia Liviana Băbuț din Serbia. Ei au oferit audienței cântări religioase care au evocat sfințenia Maicii Domnului și a altor sfinți.

Catedrala Ortodoxă Română a fost neîncăpătoare, găzduind numeroși credincioși care, cu emoție și reverență, au savurat înălțătoarele cântări și pricesne dedicate Maicii Domnului. Performanța artiștilor muzicali a fost constant aclamată de aplauze entuziaste.

Un moment aparte a fost oferit de grupul psaltic al parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Câmpulung Moldovenesc, care a emoționat audiența cu cântări închinate Maicii Domnului. Pr. dr. Bogdan Florin Chiriluță a subliniat semnificația acestor cântări în cadrul vieții spirituale a credincioșilor.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 33 din 19 august