Doresc să îmbunătăţesc calitatea site-ului

A vorbit româneşte în copilărie. După trecerea la cele veșnice a bunicului său, nu a comunicat adesea în limba română. Tanja Lazarov afirmă că de mai multe ori şi-a dorit să învețe din nou limba pe care o vorbea în cei mai fragezi ani. Pas cu pas, a început să învețe și să vorbească limba română. La un moment dat, a decis să inițieze propriul site care să îi ajute pe începători la învățarea limbii română. Folosind acest site, ei vor parcurge cei mai simpli paşi.

Tanja ne povestește că a început să învețe limba română în perioada în care trăia în Malta, în mijlocul românilor. „Eram emoționată de fiecare dată când spuneam cuiva vreun cuvânt în limba română. În timp, am ajuns la stadiul în care puteam conversa în limba română cu persoane din România.”
Dânsa afirmă că la început s-a folosit de unele site-uri și aplicații pentru învățarea limbii române. Acestea erau, în general, în limba engleză. „Am întâmpinat dificultăți din cauza acestui fapt. De fiecare dată trebuia să traduc cuvintele de două ori, fiindcă mai întâi gândesc în limba sârbă şi nu în engleză. Apoi am început să frecventez ore private de limba română. La final, am învăţat româna şi la un curs online, fiindcă astfel mi-a fost mai ușor să-mi conformez obligațiile. Cursul era în limba sârbă.”
Tanja afirmă că în perioada în care a învățat limba română online a observat unele neajunsuri pe site-uri, care i-au deranjat procesul de învățare. A pus în balanţă aspectele pozitive şi cele negative ale acestui canal de învăţare şi a decis să inițieze propriul site pentru învățarea limbii române.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 4 iunie 2022