Reflecţii

Două cărţi valoroase pentru cititorii care cunosc limba română

Două cărţi valoroase pentru cititorii care cunosc limba română

Soţii Mihaela şi Niţă Frăţilă au prezentat, pe data de 29 octombrie, la Matica Srpska, două cărţi noi care au ieşit recent de sub tipar. Este vorba de a doua carte a Mihaelei şi primul roman – ,,Pentru totdeauna” şi o carte de muzicologie a profesorului la Academia de Arte din Novi Sad, dr. Niţă Frăţilă – ,,Creaţii muzical-folclorice ale românilor din Banatul sârbesc”.

,,Idea cărţii «Pentru totdeauna» a existat din timpul când lucram la Radio Novi Sad, deci înainte cu trei ani. Am simţit nevoia să scriu o carte despre prietenie, pentru că în viaţă întotdeauna îţi faci cunoştinţe noi, întâi cu colegii la şcoală, apoi la facultate şi serviciu, unde lucrezi şi este imposibil să nu te legi de cineva, şi când ai vreo problemă, poţi să-i rogi să te ajute, să-ţi dea un sfat… În felul acesta mi-am dat seama că, de fapt, prietenia este un lucru foarte important în viaţă. Să nu ai un prieten este ca şi când ai doar mâna dreaptă şi nu şi cea stângă şi invers. Cunoscutul filosof Aristotel, înaintea erei noastre, a spus că nu există un om în lume să nu aibă un prieten şi dacă obţine toate bogăţiile lumii nu poate trăi fără prieteni”, ne-a declarat Mihaela Frăţilă.

Ea adaugă că a citit şi foarte multe citate şi şi-a dat seama că omul simte nevoia să aibă pe cineva care să-l sfătuiască, să-i spună o vorbă bună şi dragă, să-şi aducă aminte de ziua de naştere etc.
Ca inspiraţia pentru această carte, Mihaela a avut prietenia ei cu o colegă de la liceu şi facultate, Maria Nahlik, care este ingineră şi artist plastic, dar subliniază că acţiunea în roman nu seamănă cu prietenia lor. De altfel, Maria Nahlik a ilustrat cartea amintită şi a scris recenzia pentru ea.

Daniela Bakić Scumpia

integral îl puteți citi în numărul 45 din 5 noiembrie