Serbia
29
clear sky

Energică și activă și la vârsta de 78 de ani

Românii noștri, oriunde s-ar afla, cu inima plină de mândrie națională, au găsit întotdeauna modalități diverse de a-și afirma identitatea și de a promova cultura și tradițiile lor. La Kikinda, deși comunitatea românească este numeric modestă, a luat naștere o asociație cu numele sugestiv ,,Mărțișorul”, înființată tocmai în ziua de 1 martie. Această asociație culturală a activat cu devotament timp de cinci, șase ani, începând din anul 2007. În această perioadă, am avut privilegiul să cunosc o doamnă deosebită, o păstrătoare a tradițiilor românești la Kikinda, pe distinsa Maria Petrov.

Originară din Sân-Mihai, Maria Petrov face parte din generația născută în anul 1946. După absolvirea Școlii Normale din Vârșeț și studiilor de limba franceză la Belgrad, Maria și-a dedicat zece ani din viață predării limbii franceze la școala elementară din satul natal. Totuși, mutarea soțului său, Petru, la Kikinda, în urma obținerii unui post de muncă, a determinat-o să își părăsească rădăcinile și cariera de profesor de franceză. La Kikinda, Maria s-a angajat la Fabrica de Automobile „Livnica”, unde timp de 12 ani a activat ca traducător de limba franceză și română, apoi și-a continuat cariera ca traducător și arhivar la Judecătoria pentru Contravenții, până la pensionare.

În ciuda provocărilor vieții moderne, Maria Petrov a rămas devotată promovării limbii române în comunitatea sa. Timp de trei ani, a predat limba română copiilor și adulților din Kikinda, inclusiv sârbilor interesați de cunoașterea acestei limbi. De fiecare dată m-am pregătit temeinic pentru cursurile elevilor cărora le-am predat. Mi-am organizat programul astfel încât fiecare lecție să fie bine pregătită, atât pentru școală, cât și pentru orelor de limba română pe care le-am oferit cursanților din Kikinda. Am predat limba română la Kikinda timp de trei ani.

Virginia Puia

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 29 iunie