Dragii mei români, suntem aproape asemănători. Păstrați-vă unitatea, nu lăsați interesele mărunte să vă separe și să vă sfâșie. Respectați-vă tradiția, credința și spiritul. Voivodina noastră multiculturală și Banatul nostru trebuie să fie un model de toleranță și înțelegere în această lume aprinsă. Mergeți mai departe!
Ce provocări, avantaje şi dezavantaje vă aduce profesia de regizor? Ce surprize vă oferă?
În comparație cu meseria de miner, munca de regizor este mult mai ușoară şi mai curată. Deși e murdărie pe ici, pe colo, mai ales dacă aplici la unul dintre concursurile de stat cu proiectul tău și afli deciziile finale dubioase ale comisiei. Atunci ar trebui să îți păstrezi calmul. Adesea, acest lucru nu este posibil. Din moment ce ai fost respins de comisia amintită mai sus, nu ai de ales decât să începi să strângi bani de la sponsori. Îți vine parcă să te așezi pe pământ în fața bisericii, să-ți dai jos pălăria din cap, să începi să plângi și să cerșești – să îți arunce cineva dintre nobilii trecători vreun dinar. Ai reușit să depășești umilința ușoară care te-a reținut în timpul procedurii anterioare și abordezi cu mândrie proiectul propus. Cu cât proiectul este mai mare, cu atât mai mulți oameni lucrează la el. Cu cât mai mulți oameni, cu atât mai multe probleme. Caractere diferite, întrebări diferite, stări diferite. Întrebări serioase, utile pentru proiect, coerente. Îmi amintesc, într-o înregistrare, în momentul în care haosul și nervozitatea atingeau maximul înainte de începerea lucrului, când eram cu nervii întinși și era nevoie de concentrare absolută, de o actriță care s-a apropiat de mine și m-a întrebat: „Scuzați-mă, nu știți unde e pânza aceea galbenă pe care am lăsat-o aici?” Am explodat. Dar, să recunoaștem, nu totul este atât de negru. Există și momente de neuitat, de satisfacție față de munca pe care ai făcut-o. Există unele împliniri, succese. Undeva, pe la începutul anilor 1970, am realizat un musical despre trupa din Ljubljana „Mladi levi”. Filmul, coproducție a Televiziunii Belgrad, Televiziunii Ljubljana și Televiziunii Kopar, a fost înregistat la Ljubljana și Poreč. Am filmat scena la piscina hotelului ,,Zelena laguna” din Poreč. Am scufundat muzicienii cu instrumentele lor vechi în apa piscinei și am îmbrăcat-o pe solistă, celebra interpretă vocală slovenă Ditka Haberl, într-o rochie albă. I-am pus o burtă ca să o facem să pară însărcinată. Era vorba despre melodia lui John Lennon ,,Mama”. Am scufundat-o în piscină. În jurul piscinei, terasele hotelului s-au umplut de privitori – turişti, străini. Ditka a cântat fenomenal, scena părea cu totul ireală. La sfârșitul piesei, când am strigat „Cut!”, aplauze zgomotoase au izbucnit de pe balconul hotelului. Lucruri de genul acesta te fac să mergi înainte. Ele reprezintă motivul pentru care faci această meserie, ceea ce dă sens vieții și activității tale.
În concluzie, este o muncă grea, adesea ingrată, cu multe poticniri, căderi, ridicări și cu nenumărate începuturi, dar ceva este sigur: dacă ar fi să mă nasc din nou, aș face acelaşi lucru.
Ați lucrat la televiziune cu nume mari ale scenei noastre. Care dintre ele v-a lăsat cea mai puternică impresie? Ne puteți spune o anecdotă despre una dintre aceste personalități?
Îmi este greu să răspund la această întrebare. Am colaborat cu mulți actori, cântăreți și trupe. Vorbim aici de marea Iugoslavie. Numărul colaboratorilor era în concordanță cu aceasta. De asemenea, îmi este dificil să-l evidențiez pe oricare dintre ei drept persoana care mi-a lăsat cea mai
puternică impresie. Oamenii din acest domeniu sunt carismatici, plini de spirit, deștepți și interesanți, așa că ar fi nedrept și dificil să evidențiem pe cineva.
Vă pot povesti însă despre un eveniment interesant pe care l-am avut cu regretatul actor Zoran Radmilović. Înregistram un film documentar despre pictorul Stojan Trumić și a fost necesar să introduc textul comentatorului. Am decis ca textul să fie rostit de Zoran Radmilović şi ne-am dus la studioul de sunet al companiei de atunci, ,,Avala Film” din Košutnjak. Zoran s-a așezat și a citit textul de mai multe ori. I-am sugerat să facem o repetiție fără înregistrare, dar i-am spus inginerului de sunet să pornească oricum înregistrarea. Zoran nu știa acest lucru. Când s-a terminat repetiția, videograful și cu mine am ascultat înregistrarea. Am mers la Zoran și i-am spus: „Mulțumesc, Zoran, am terminat. A fost grozav!” S-a ridicat de pe scaun și a strigat la mine: „Ești nebun! Grozav? Nici măcar nu l-am înregistrat!” I-am dezvăluit mica noastră șmecherie, că totul a fost înregistrat și că poate asculta. S-a supus, apoi s-a întors spre mine și mi-a spus: „Chiar că e bine, dar tu tot nebun ești!” Aceasta este una dintre dovezile că primii pui de pisică nu se aruncă în apă.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie
