Eveniment important pentru înțelegerea relațiilor sârbo-române

În data de 20 martie, la Palatul Regal (Kraljevski Dvor) din Belgrad a avut loc lansarea volumului în limba engleză „New Cultural and Political Perspectives on Serbian-Romanian Relations” (,,Noi perspective culturale și politice asupra relațiilor sârbo-române”), un proiect al Asociației de Istorie Balcanică. Volumul este editat de Aleksandra Đurić Milovanović, Jovana Kolundžija, Mircea Măran, Otilia Hedeșan şi Christene d’Anca. Acest eveniment este deosebit de important pentru înțelegerea relațiilor sârbo-române de-a lungul unei istorii zbuciumate, între secolele XIX și XX.

La eveniment au participat Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor Alexandru Karađorđević al Serbiei, Prințesa Katarina, Excelența Sa Silvia Davidoiu, ambasador al României la Belgrad și un număr important de oameni de știință și cultură din Serbia și România. Lansarea volumului a fost organizată în contextul publicării recente la prestigioasa editură ,,Peter Lang” şi includerii acestuia în seria „Istoria Europei de Sud-Est”, editată de dr. Mihai Dragnea, președintele Asociației de Istorie Balcanică.

Acest volum este un proiect inițiat în 2021 de către Asociația de Istorie Balcanică din București, având ca scop dezvoltarea și promovarea cercetării interdisciplinare și comparative a regiunii balcanice și a Europei de Sud-Est. Asociația își propune să formeze o comunitate de specialiști în istoria spațiului balcanic care să contribuie la cunoașterea popoarelor din această regiune și la prezentarea elementelor comune din istoria şi cultura lor. Asociația funcționează ca o platformă de colaborare și dialog între cercetători și publicul larg, având ca finalitate o mai bună înțelegere între statele balcanice.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 13 din 30 martie