Serbia
17
clear sky

Familia Flora din Satu Nou stabilită în Danemarca, Stenløse

Am cunoscut diverşi oameni deosebiţi şi am înţeles ce caracteristici comune au. Nu modestia îi aseamănă mereu, ci simplitatea de a fi diferiţi; de a avea o educaţie aleasă şi a respecta pe ceilalţi în orişice condiţii, de a dovedi caracter şi, nu în ultimul rând, de a fi oameni. Cam la asta se rezumă faptul că oamenii se deosebesc: omenie. Iar eu, dicutând cu familia Flora, am aflat că există oameni deosebiți, păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor, chiar și departe de casă, mai mult decât atât, am cunoscut încă o poveste de familie interesantă pe care o voi relata în următoarele rânduri.

Stâlpul casei, Aneta

Aneta Flora s-a născut pe data de 20.01.1962. A terminat Şcoala Medie de Chimie ,,25 Mai” din Panciova, a fost angajată la firma ,,Hemofarm” din Vârșeț, iar la „Petrohemija” din Panciova a făcut practică pentru această meserie. De asemenea, a făcut multe cursuri de perfecţionare în Danemarca, iar acum lucrează ca laborant pentru vaccinul împotriva tuberculozei, la una dintre cele mai cunoscute firme medicinale din Copenhaga. Despre pasiunile Anetei, aflăm că iubește florile, deține diferite specii de flori pe care le îngrijește cu mare grijă, de asemena, este și o gospodină desăvârșită, mai ales în prepararea prăjiturilor, iar pentru o căsătorie fericită, constatăm de la membrii familiei Flora, că pe primul loc se află iubirea, considerată esenţială, din iubire și-au unit destinele Aneta și Victor, pe data de 03.06.1995, iar pe lângă dragoste celelalte lucruri importante sunt încrederea reciprocă, sprijin şi respect reciproc, fidelitatea și înţelegerea reciprocă. Din iubire s-a născut și Florin, pe data de 07.12.1997. Despre fiul familiei Flora, aflăm că este un băiat bun, disciplinat şi ascultător. Florin a terminat Facultatea de Economie și Finanțe. În prezent, deși este angajat la o bancă, Florin s-a înscris la studiile de master în domeniul finanțelor, pe care le frecventează împreună cu prietena sa, care a studiat în același domeniu ca și Florin.
Nu departe de Aneta locuiește sora sa, Saveta. Legate sufletește, cele două surori se vizitează des, preferă să se delecteze în natură, ori sufletește la slujbele săvârșite duminica. Saveta a terminat Liceul din Vârșeț și a studiat doi ani la Belgrad, de asemenea, este stabilită în Danemarca. Despre Saveta putem spune că este o femeie caldă la suflet, ceea ce dovedește modestia sa. Saveta, de profesie este educatoare, a terminat școala în acest domeniu în Danemarca, iar munca sa cu copiii a fost una excepțională.

Țara mea, Banatul meu
Victor Flora s-a născut pe data de 10 mai în anul 1967. De la dânsul aflăm că, de mic copil, era un împătimit al muzicii și al folclorului românesc. ,,Am cântat la vioară, primele instrucțiuni le-am primit de la maestrul Ionel Mălaimare, am cântat în orchestră când am fost la Școala Generală ,,Žarko Zrenianin” din Satu Nou”. Victor a frecventat Școala de Muzică ,,Jovan Bandur” și a dansat în ansamblul folcloric timp de zece ani, în cadrul Ansamblului „3 Octombrie” din satul său natal, sub îndrumarea coregrafului profesionist Miroslav Bata Marčetić, de la Ansamblul ,,Kolo” din Belgrad.
A terminat Școala Medie de Mecanic Auto la Universitatea din Novi Beograd, însă a învățat această meserie la Panciova, Kzačenko Mirosla, Universal Auto Service. Invitat la o famile din Danemarca, dânsul ia drumul străinătății, iar despre începuturile sale departe de casă ne spune: ,,Nu a fost ușor, dar m-am descurcat.” Inima și sufletul i-au rămas în locurile natale, despre care spune că este foarte legat emoțional, atât el, cât și soția sa, Aneta. ,,Țara mea, Banatul meu, mi-au rămas în suflet și mă mândresc că provin dintr-o localitate bănățeană, care păstrează obiceiurile și tradițiile românești”, ne destăinuie Victor.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 30 octombrie 2021