Serbia
24
few clouds

Farmecul limbii române

Margareta Erina, este o fată frumoasă în adevăratul sens al cuvântului. Provine din familia Erina din Petrovasâla. O familie onestă cu oameni harnici și voioși. Este angajată ca jurnalistă la Televiziunea Voivodinei din Novi Sad, programul în limba română.

Este cea mai mare din cele trei fiice ale părinților Speranța (născută Neagu) și Ionel. Surorile ei sunt: Nicoleta și Victoria.

Școala elementară a terminat-o cu succes eminent la Petrovasâla, ca apoi să continue Liceul ,,Borislav Petrov Braca” din Vârșeț, secția în limba română. După absolvirea cu succes eminent a acestei școli liceale, continuă studiile la Novi Sad.

Margareta ne-a mărturisit că din băncile școlare i-a plăcut să scrie poezii, dar și proză, mai ales eseuri în limba română. Creațiile literare ale Margaretei erau publicate în paginile ,,Bucuriei copiilor”, și mai târziu, în paginile revistei ,,Tinerețea”.

Această dragoste față de cuvântul scris i-a trasat drumul până la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, unde a continuat studiile de limba și literatura română. A studiat sârguincios la această facultate, la Departamentul de Limba și literatura română. Pe lângă limba maternă a urmat studiile de limba italiană și latină.

Margareta ne-a mai spus că, în perioada studenției, a participat la program pentru schimbul de studenți ,,Erasmus plus”. A urmat cursurile unui semestru întreg în frumosul oraș Iași. După spusele interlocutoarei noastre, în orașul Iași s-a simțit plăcut. Era totul atât de splendid, în acest oraș al culturii românești, în orașul lui Eminescu și al Veronicăi Micle, al lui Ion Creangă, Ioan Cuza, Mihai Kogălniceanu.

Ileana BELU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 62 din 11 martie