Serbia
18
clear sky

Felicitări cu prilejul aniversării a 60 de ani!

Pentru mulți dintre noi, soacra devine a doua mamă. Este, fără îndoială, una dintre persoanele care joacă un rol esențial în viața noastră, care ne poate ghida pașii prin sfaturi și înțelepciune. Ne poate fi prieten bun și devotat, părinte iubitor. Tocmai prin prisma acestor motive este important să-i reamintim recunoștința pe care o avem pentru ea. Ziua de naștere poate să fie prilejul ideal pentru un astfel de mesaj emoționant. Felicitări cu prilejul aniversării a 60 de ani! La această vârstă, începe o etapă minunată a vieții, plină de momente dragi, amintiri prețioase, întâlniri călduroase și momente interesante petrecute alături de nepoata sa. Îți doresc să împlinești acești ani fiind pe deplin sănătoasă și cu mult optimism. La mulți ani prosperi și înfloritori! Să știți, dragele mele, că s-au mai văzut cazuri din acestea, în care soacra și cu nora chiar s-au plăcut la prima vedere. Ele chiar au simțit că pot să construiască un viitor luminos împreună.

Cu ocazia împlinirii a 60 de ani, am decis să scriu despre o femeie minunată. Nimeni alta, decât soacra mea, Maria. Dânsa s-a născut pe data de 5 noiembrie 1962, la Alibunar. Provine dintr-o familie de oameni onești. Despre copilărie și adoleșcență, am aflat că a avut o copilărie frumoasă, dar din nefericire, părinții au trebuit să plece la muncă în America, așadar a copilărit doi ani de zile cu bunicii din partea mamei. În 9 februarie 1973 a plecat cu părinții în America. Acolo a continuat școlarizarea. În America a legat mai multe prietenii, care durează și astăzi. Despre perioada petrecută în Statele Unite ale Amerericii, am aflat că a fost o perioadă foarte frumoasă, de care își amintește cu drag chiar și acum. A vizitat mai multe state ale Americii: Florida, Ohayo și multe altele. De asemenea, își amintește și de festivalurile de muzică populară, la care a participat, și care au avut loc în Michigan, Toronto și Winnipeg, Canada. Iar aceste participări la festivaluri se datorează faptului că provine dintr-o familie care ține la tradiții și la obiceiuri. În anul 1981, a participat la Miss Banat din America, clasându-se pe locul III. Alături de părinți și fratele său a vizitat diferite locuri pe care le păstrează în suflet.

Iubirea face drum de ape și cărări prin stâncă

Alibunarul este parte importantă a sufletului său. În 1982, s-a reîntors în locul său natal. Acolo unde ne ducem traiul de zi cu zi, ne împletim frumos sufletește. Aici, la Alibunar, și-a întâlnit iubirea, pe Adrian. A ales să continue viața în localitatea din care a plecat. Aflăm că s-a căsătorit pe 20 iunie 1982, cu alesul inimii sale, Adrian. Anul acesta s-au împlinit și 40 de ani de la căsătorie. Nunta a fost una ca în povești, având în vedere că pe vremuri, cele mai frumoase nunți ale românilor, se făceau cu siguranță la sate. Și chiar și în zilele noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Așa a fost și nunta socrilor, atmosfera autentică începând de la invitarea oaspeților, până la ziua nunți, care a fost plină de voie bună, joc, cântec, dar și nelipsitele practici tradiționale.

Adriana PETROI

integral îl puteți citi în numărul 45 din 5 noiembrie