Ecologie

Hrană pentru trupul şi sufletul nostru

Hrană pentru trupul şi sufletul nostru

În acest număr îl veți cunoaște pe Sergio Azcona din Spania, în vârsta de 34 de ani. Interlocutorul nostru este pasionat de plante încă din copilărie. Cultivă cu o dragoste aparte pomii fructiferi și leguminoasele. A îndrăgit plantele în așa măsură încât le-a cumpărat pe sub ascuns, fără ca mama lui să știe.

Povestea lui Sergio începe în felul următor:
,,Aș putea spune că m-am născut îndrăgostit de plante. Datorită familiei mele am fost tot timpul în mijlocul naturii. Dintotdeauna am avut în casă răsaduri și plante mici.
Am primit prima plantă pe la vârsta de 8 ani. Împreună cu fratele meu Eduardo am cumpărat o Yucca Oloifolia pe care o văzusem în supermarket. Am făcut-o pe ascuns, pentru că mama mea nu mai dorea plante acasă.
Nu știu numărul exact al plantelor pe care le cultiv, dar vă pot spune că sunt destul de multe. Îmi place să achiziționez soiuri noi, dar mă limitează condițiile meteo din timpul iernii. Ador plantele exotice, însă e imposibil să le cultiv deoarece înghețurile pot fi destul de severe.
Două noțiuni, răbdarea și pasiunea, însumează sfaturile mele pentru cei care abia intră în lumea minunată a plantelor. Cu răbdare și pasiune plantele d-voastră vor arăta exact așa cum doriți. Răbdarea vă ajută să învățați de la ceilalți și din propriile greșeli, iar pasiunea înglobează restul.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 2 octombrie 2021