Periscop local - Zrenianin / Jitişte

,,Hristos s-a botezat!”

,,Hristos s-a botezat!”

În sfintele lăcașuri ortodoxe române, pe 6-7 ianuarie au avut loc două sărbători strâns legate una de cealaltă. Este vorba despre Botezul Domnului, cunoscut în popor ca „Boboteaza”, și despre sărbătoarea din următoarea zi, Sfântul Ioan Botezătorul – Înaintemergătorul Domnului. Cu acest prilej, în cele două biserici din Toracul Mic și Toracul Mare, a fost sfinţită Aghiasma Mare, iar după Sfânta Liturghie, toţi binecredincioşii au plecat la casele lor pentru a bea din ea timp de opt zile, dimineaţa înainte de micul dejun. Liturghiile au fost săvârșite de preoții parohi Cristian Popi și Emanuil Mojic.

Pe vremuri se puneau câteva picături şi animalelor de curte pentru ca acestea să fie sănătoase, obicei care se mai păstrează și astăzi în unele gospodării. Se spune că această apă ajută atât pentru tămăduirea trupului, cât şi a sufletului. Prin aceste două, la fel de mari sărbători bisericeşti, se încheie bucuriile creştine duhovniceşti ale iernii. Se mai spune că de acum ziua se măreşte şi întunericul apăsător al iernii este străbătut de lumină, atât pe cer, cât şi în inimile oamenilor.

Florin RAȘA

Articolul îl puteți citi în numărul 2 din 13 ianuarie