Sport

RETROSPECTIVA SPORTULUI ÎN ANUL 2023 (II)

RETROSPECTIVA SPORTULUI ÎN ANUL 2023 (II)

Anul trecut, sportivii românii și cluburile sportive din localitățile românești au obținut rezultate istorice. În următoarele rânduri vă prezentăm o scurtă retrospectivă a sportului în anul 2023.

CAMPIONATUL NAȚIONAL DE TENIS DE MASĂ

Emili Miul campioană la categoria mini cadeți

Anul trecut, în localitatea Ljubovija a fost organizat Campionatul Național de Tenis de Masă. Organizatorul acestui campionat au fost Uniunea de Tenis de Masă din Serbia și Asociația Sportivă „Nec 015”. Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul financiar al localității Ljubovija. Au participat în total 55 de sportivi care s-au întrecut la proba individuală și la cea de dublu în categoriile mini cadeți și cadeți. La acest campionat național de tenis de masă a participat și sportiva de naționalitate română din Nicolinț, Emili Miul atât la proba individuală cât și la cea de dublu. Emili Miul a cucerit locul întâi și medalia de aur la ambele probe. La categoria mini cadeți, la proba individuală a învins-o pe Kristina Zorić, Marija Mari, Šara Namestovski, Karina Ađanski, Laura Varga și a cucerit titlul de campioană națională la categoria mini cadeți. Și la dublu, împreună cu Laura Varga au învins dublurile Nedeljkovi- Starčević, Marić- Savić, Ađanski- Presburger și au obținut medalia de aur fiind cel mai bun dublu în țară la această categorie.

„CUPA LIBERTĂȚII” LA MINIFOTBAL ÎN SUEDIA

Echipa din Mărcovăț învingătoare

Ediția din anul trecut a fost o ediție jubiliară, organizată de către clubul „Banatul” din Jonkoping din Suedia. La acest turneu au participat echipele alcătuite din jucători originari din satele noastre bănățene dar care trăiesc în Suedia. La această ediție au participat echipele din Grebenaț, Mărcovăț, Vlăicovăț, Mărghita, Râtișor și Vârșeț. După meciuri interesante, echipa din Mărcovăț a învins și a cucerit „Cupa Libertății” – Suedia 2023. În semifinală, echipa Mărcovăț a învins pe cea din Grebenaț cu rezultatul de 4:2 iar în finală pe echipa din Vârșeț cu 4:0. Această victorie nu este prima pentru echipa Mărcovăț, ea a învins și a cucerit Cupa încă de câteva ori.

CAMPIONATUL DE FOTBAL

Un succes istoric pentru echipa „Banatul” din Sân Mihai

Clubul de fotbal „Banatul” din Sân Mihai a obținut cel mai mare succes din istoria clubului. Fotbaliștii de la acest club au încheiat campionatul de fotbal din sezonul de toamnă din divizia a doua a Banatului de Sud pe locul întâi în clasament. Echipa din Sân Mihai nu a avut nici un concurent egal în lupta pentru vârful clasamentului. Fotbaliștii de la echipa „Banatul” au obținut 13 victorii în tot atâtea meciuri disputate în acest sezon competițional și cu un maxim de 39 de puncte acumulate merg la pauza de iarnă. În sezonul de toamnă echipa a marcat 45 de goluri și a primit cel mai puține goluri cea ce este un record pe care puține echipe o să-l poată atinge.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 13 ianuarie