Cultură

Îmi plac toate formele creativităţii

Îmi plac toate formele creativităţii

Pe Aneta Gașpăr, originară din Vârșeț, ați mai avut ocazia să o cunoașteți în unul dintre numerele precedente ale săptămânalului nostru. A terminat Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, secția grafică, iar în urmă cu puţin timp s-a angajat la C.P.E. „Libertatea” pe post de tehnoredactor. Totuși, despre Aneta mai sunt foarte multe lucruri de spus. Este o tânără talentată care își găsește modalitatea de exprimare în cântec, artă și teatru.

Muzica a fost prima iubire a Anetei. După cum menționează dânsa, încă din fragedă copilărie muzica i-a fost mereu alături. În acea perioadă a îndrăgit tot ceea ce este creativ, iar cântecul și desenul au fost pe primul loc. „Ziua în care am primit cadou de Crăciun o chitară a fost decisivă pentru mine. Eram elevă în clasa a VII-a. Atunci a apărut adevărata posibilitate să exersez, să creez și să mă exprim prin muzică”, afirmă tânăra.
După câțiva ani, Aneta a devenit elevă la Liceul de Muzică „Josif Marinković” din Vârșeț. A făcut parte din prima generație care a frecventat profilul de jazz. Când vine vorba despre genurile muzicale în care se regăsește, Aneta ne spune că pe acestea le percepe ca şi pe dialectele unei limbi: „similare și totuși specifice”.
„Pentru a mă exprima cât mai elocvent în muzică, îmi place să îmbin diverse genuri, precum pop, rock și jazz. În acest mod îmi formez un vocabular specific, prin care experimentez și care îmi oferă spațiu să creez și să avansez”, mărturisește dânsa.
Aneta este membră a trupei Tiramisu Band Acustic din Vârșeț, alături de Darko Angelovski (chitară) și Dragan Đokić (pian). De asemenea, tânăra a făcut parte şi din trupa „Start making sense”, care a activat și ca trupă tribute a cunoscutei formații „Talking Heads”. „Cu aceeași gaşcă de prieteni am înregistrat și câteva melodii pe care le puteți asculta pe canalul de Youtube „Kontakt Grupa”. Mă pasionează şi muzica gospel. Aşadar, sunt mândră de faptul că am oportunitatea să cânt în corul „Merry Gospel Choir” din Belgrad, al cărei dirijoare este Marija Kuburić Borović. De altfel, acesta este primul cor de gospel din țară şi a fost înfiinţat în anul 2001”, ne spune Aneta.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 18 septembrie 2021