Cultură

În lumea culorilor şi a zâmbetelor

În lumea culorilor şi a zâmbetelor

Săptămâna Copilului este săptămâna în care toți copiii trebuie să se simtă bine și să se distreze împreună. Săptămâna copilului ne îndeamnă și pe noi, care nu mai suntem copii să ne minunăm și să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, precum cei mici.

Manifestarea centrală „Lumea colorată a copilăriei” a avut loc la Ș.G.„Sfântul Gheorghe” din Uzdin. La această mare sărbătoare a copilăriei s-au prezentat elevii de la școlile cu limbă de predare română dar, de această online, din cauza pandemiei. Ediția a fost organizată de Centrul Românesc pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului, sub auspiciile Secretariatului Provincial pentru Educaţie, Reglementări, Administraţie şi Minorităţi Naţionale şi în colaborare cu Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, şcoala gazdă şi cu ajutorul unor sponsori particulari care fac posibilă organizarea acestui eveniment. La ediția de anul acesta au participat în jur de 350 de elevi. Subiectele care trebuiau să trezească imaginația și creativitatea elevilor au fost următoarele: „Imaginația mea zboară pretutindeni” și „Podul prieteniei”. Copiii au fost încântați, au folosit diferite tehnici de desenat. Elevii au primit cele necesare pentru realizarea desenelor și au pătruns într―o lume magică, punându-și ideile creative pe hârtie.


La manifestarea de anul acesta au fost expuse și două expoziții: o expoziție cu lucrările de la prima ediție a acestei manifestări și lucrările prof. Daniel Susa. După cum ne-a mărturisit prof. Daniel Susa, scopul lucrărilor sale a fost un imbold pentru elevi, un exemplu ce indică modalitatea de lucru la studiile de arte plastice dar și posibilitatea să se cunoască din aproape lumea artistică.
Preşedintele Centrului Românesc pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului și organizatorul principal al evenimentului, Marcel Drăgan a ţinut să mulţumească în mod special Ş.G. „Sfântul Gheorghe” din Uzdin pentru că a acceptat să fie organizator al coloniei din acest an, instituția de învățământ care a primit Ordinul Мeritul Cultural din partea președintelui României.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 16 octombrie 2021