Lumea femeii

Întâlnirea mea cu publicul din Serbia a fost foarte emoționantă

Întâlnirea mea cu publicul din Serbia a fost foarte emoționantă

Stana Milu, interpretă de muzică populară din Rusca-Teregova, România, a vizitat Serbia, mai exact orașul Vârșeț, și a rămas profund impresionată de oamenii locului, despre care ne povestește că sunt primitori și deschiși. În continuarea articolului veți afla mai multe despre Stana, care așteaptă cu nerăbdare să revină pe aceste meleaguri.

Din clasa a V-a, a studiat muzica clasică, instrument de suflat-oboi și pian în paralel. A terminat Facultatea de Muzică, secția instrumentală-oboi, și masterul la fel. Iar la 21 de ani a început și Școala Populară de Arte, secția canto popular. Atunci când iubești ceea ce faci, nimic nu este greu, iar Stana Milu este o iubitoare de tradiții, folclor și obiceiuri.

Stana provine dintr-o zonă plăcută de munte, cu peisaje pitorești, colțișor din rai, după cum ne spune chiar ea, și anume Rusca-Teregova, din inima Carașului. Acolo a copilărit, a învățat cele mai importante lucruri și obiceiuri. Acolo și-a petrecut cei mai frumoși ani. ,,De mică am visat să fiu cântăreață de muzică populară, deoarece la serbările școlare eram pusă să cânt”, ne destăinuie Stana.
Dânsa este de părere că cei născuți în inima Carașului au o înzestrare anume pentru folclor: ,,Cred că toți din zona respectivă ne naștem cu dragostea de joc, folclor, obiceiuri și respectul pentru tradiții, de a le păstra și duce mai departe.

Despre prima sa ieșire pe scenă, ne destăinuie că a fost încă de când mergea la grădiniță.
,,Prima ieșire pe scenă a fost la grădiniță, momente de care îmi aduc aminte cu drag și mereu râd pe seama aceasta, deoarece am uitat linia melodică și prima strofă am recitat-o.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 10 iunie