Ioniță Bosică despre activitatea, rezultatele și planurile clubului

După mai bine de șase luni de activitate intensă și după numeroase analize efectuate de comisia tehnică și de specialitate, activitatea Clubului de Tenis de Masă „Unirea 86” din Uzdin poate fi apreciată drept una de succes. Potrivit coordonatorului programului, Ioniță Bosică, rezultatele obținute până acum reprezintă o confirmare a muncii depuse zilnic de sportivi și antrenori.

– Domnule Ioniță Bosică, cum apreciați activitatea clubului în prima parte a anului și cât de mulțumit sunteți de rezultatele obținute?

„Trebuie remarcat faptul că suntem mai mult decât mulțumiți de cele realizate. În munca de zi cu zi a tinerilor, a viitoarelor mari speranțe ale tenisului de masă, se observă o dorință extraordinară de progres și de afirmare. Situația din cadrul clubului este una foarte bună și acest lucru se manifestă în toate segmentele activității sale.

Pe prim-plan se află acești minunați tineri sportivi care se evidențiază prin entuziasm, devotament și disciplină. Ei dau dovadă zilnic de seriozitate la antrenamente și de o dragoste aparte pentru acest sport. De multe ori, după încheierea programului stabilit, copiilor le este greu să plece acasă, dorind să continue pregătirea. Acest lucru demonstrează cât de mult iubesc tenisul de masă și cât de implicați sunt în procesul de pregătire.”

Bosică subliniază că o asemenea atitudine a copiilor este și rezultatul muncii depuse de colectivul de antrenori, care lucrează cu multă pasiune și responsabilitate.

„Avem o echipă formată din antrenori experimentați și dedicați, dar și din tineri antrenori și foști jucători aflați la începutul carierei de instructori.

Virginia Puia

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 30 mai 2026