Serbia
30
clear sky

Își dorește o viață lungă presărată cu bucurii

Tima Beca s-a născut în anul 1961 la Sân-Mihai. Este plecat de mai mulți ani la muncă provizorie în Elveția. A terminat Şcoala Medie de Electrotehnică la Belgrad.

În tinerețe a practicat tenisul de masă. Deţine multe trofee, iar succcesele i-au rămas într-o amintire frumoasă. A fost printre primii jucători în clasament la categoria tinerelor speranţe ale tenisului de masă la Sân-Mihai. A transmis această dragoste nepotului său. În curând se va pensiona și va reveni în satul natal, fiind cu conștiința împăcată că nepotul i-a urmat calea.

Tima Beca s-a născut la Sân-Mihai în 7 martie 1961. A absolvit școala primară în satul natal. A îndrăgit tenisul de masă la vârsta de 12 ani. A frecventat cu regularitate antrenamentele la Clubul de Tenis de Masă ,,Banatul” din Sân-Mihai. A evoluat alături de jucători iscusiți de la care a însușit multe secrete ale tenisului de masă, în primul rând tactica de joc. A devenit un jucător disciplinat și vigilent. Antrenorul lui a fost regretatul Ion Câmpean, un brav sportiv și mare sufletist. Tima a învăţat de la el multe lucruri de care astăzi îşi aminteşte cu bucurie. A jucat alături de Gheorghiță și Ionel Sfera-Ciobu, dar şi cu coechipieri mai tineri de la ,,Banatul”: Pera Mohan, Ion Ardelean, Ion Stanciu şi Pera Muntean. Pe când frecventa Şcoala Profesională de Electrotehnică din Belgrad, Tima s-a antrenat aproape doi ani la Clubul,,Partizan” din Capitală.

După absolvirea acestei şcoli, Tima a încercat să se angajeze, însă norocul nu i-a surâs. În anul 1982 s-a căsătorit cu Ana, originară din Alibunar. În anul următor soții Beca au plecat la muncă provizorie în Ohio (SUA), unde erau stabiliți părinții lui Tima. Deoarece purta în suflet tenisul de masă, a continuat să se antreneze. Având experienţă, a participat la turnee de tenis de masă organizate în Chicago, Detroit şi Pensilvania. În America a rămas până în anul 1986 când, invitat la nunta prietenului său, a revenit la Sân-Mihai.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 8 iunie