Sport

Jocurile Sportive Sătești „Cupa Libertăți” în anul de pandemie 2020

Jocurile Sportive Sătești „Cupa Libertăți” în anul de pandemie 2020

De câteva ori anul trecut s-a scris în săptămânalul „Libetatea” despre amânarea și nedesfăşurarea Jocurilor Sportive Sătești „Cupa Libertății” din cauza virusului COVID-19.

Pe această temă s-au purtat convorbiri telefonice și prin internet cu lucrătorii sportivi de la asociațile sportive sătești. Pentru prima dată în istoria „Cupei” acestă manifestare sportivă unică în Voivodina nu a fost organizată.

După cum se știe, „Cupa Libertății” a trebuit să se desfășoare la șah și minifotbal, dar din cauza coronavirusului pandemic „Cupa” nu a a avut loc.

Mai întâi a fost întrodusă situația de urgență în ţară, iar după aceea, în convorbire cu reprezentanții echipelor de fotbal, s-a căzut de acord ca „Cupa” să se desfășoare atunci când situația va fi mai bună, dar, din păcate, aceasta nu s-a întâmplat din cauza creșterii numărului de persoane infectate cu acest virus. În condițiile de pandemie trebuie respectate măsurile de distanțanţare fizică între persoane, iar majoritatea persoanelor care participă la „Cupă”, când este vorba despre șah, sunt de vârsta a treia și aparțin grupurilor vulnerabile, așa că este clar de ce nu s-a desfășurat „Cupa” la șah. Aşa cum știm, în baza concluziei Comandamentului de Criză și a recomandării Guvernului Serbiei, dar și în conformitate cu situația epidemiologică generală, toate competiţiile din ligile de fotbal s-au întrerupt.

Nu doar numai cele pentru profesioniști, ci și toate competițiile organizate pentru amatori. Este normal că această situație a fost o adevărată catastrofă pentru sportivii noștri care iubesc „Cupa”.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 16 ianuarie 2021