Cultură

Legenda despre Adam Neamțu trăiește

Legenda despre Adam Neamțu trăiește

În sala mică a Muzeului orașului Vârșeț a fost lansată cartea lui Damian Izverniceanu despre cunoscutul haiduc Adam Neamțu. Această carte a apărut sub egida Centrului Cultural „Carașul” din Grădinari. Este o ediție coordonată și îngrijită de către Codruț Anca și scriitorul Lorin Cimponeriu.

Acest eveniment a reunit un număr mare de intelectuali români, printre care şi Stevan Mihailov, vicepreședintele și coordonatorul Departamentului pentru Informare al CNMNR și Daniel Bala, ministru-consilier al Consulatului României la Vârșeț. După cum a spus în deschiderea evenimentului moderatorul dr. Traian Căcina, cartea despre haiducul Adam Neamţu a fost tipărită mai întâi în anul 1927. S-a scris şi în săptămânalul „Libertatea” în 1985, iar cartea a apărut şi la Chicago. Cea mai recentă ediţie este din anul 2023. Cartea despre Adam Duma, cunoscut ca haiducul Adam Neamțul, este o carte veche, dar inedită și impresionantă.

A rămas ca un patrimoniu cultural al românilor din Banat. Poveștile locale despre comorile de bani pe care le-a lăsat acest haiduc se pot auzi în fiecare sat de aici: la Marcovăț, Sălcița, Grebenaț, Coștei. Dr. Traian Căcina le-a mulțumit tuturor pentru prezenţă, dar și doamnelor de la Asociația Femeilor „Valea Teiului” din Coștei care au pregătit sprecialităţi tradiționale românești. După aceea, dr. Traian Căcina a citit un fragment din cartea lui Damian Izverniceanu despre haiducul Adam Neamțul. Teodor Groza Delacodru a citit câteva poezii originale satirice și umoristice.

Vasilie PETRICĂ
Foto: Denis STARTULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 13 aprilie