Aşezări, destine, oameni

,,Mica” artistă cu succese mari

,,Mica” artistă cu succese mari

Artista Dora Trifu din Belgrad, elevă de clasa a V-a a școlii elementare și clasa a IV-a a școlii inferioare de muzică, de trei ani consecutiv se numără printre laureații concursului național la violoncel. Paralel cântă la trei instrumente, a practicat patinajul artistic, la care s-a bucurat de frumoase premii, iar o pasiune aparte o are pentru jocurile de calculator. În rândurile de mai jos vom încerca să o prezentăm pe această fetiță de 11 ani cu mâini magice, care mânuiește cu măiestrie arcuşul pe strunele violoncelului. Astăzi, nu-și poate închipui cum ar fi viața sa fără muzică.

Dora provine dintr-o familie de muzicieni. În dialog cu mama Dorei, Nevenka, aflăm că, din partea dânsei, întrega familie se ocupă cu muzica, iar mătușa Dorei, sora mamei, pianista Ružica Gojković, va deveni în curând doctor în muzica de cameră, fiind un mare sprijin al Dorei, care o urmărește la concerte. În glumă, mama Dorei, adesea declară de fiica sa că a îndrăgit muzica din stomac, dansând pe piesa ,,Daj okreni taj ringišpil u mojoj glavi” de Đorđe Balašević. Din partea paternă, străbunicul Dorei a înființat un cor bărbătesc, deci nu surprinde faptul de unde își trage rădăcinile această fetiță ambițioasă.

Mama și tatăl Dorei și-au dorit mult ca fiica lor să studieze economia, să lucreze la bursă, însă preferințele fetiței erau de altă natură. Mătușa Ružica a familiarizat-o pe Dora cu toate instrumentele care se pot însuși la școlile elementare din Belgrad, iar Dorei i-a atras atenția cel mai mult marea vioară. Tot mătușa Ružica i-a asigurat cel mai bun profesor, pe Dejan Travica, și părinții au înscris-o la Școala de Muzică ,,Mokranjac” ceea ce s-a dovedit a fi combinația perfectă. Dejan Travica a fost cel care a învățat-o măiestria de a mânui arcuşul pe strunele violoncelului. I-a insuflat o dragoste deosebită față de acest instrument. Apoi au urmat multe concerte, concursuri și proiecte.

Primul premiu la vârsta de 8 ani

A început să cânte la vârsta de 8 ani, și după numai o lună a avut și prima sa prezentare la Festivalul Celoton, iar primul premiul de 100 de puncte l-a cucerit la Competiția Internațională de Coarde de la Šabac, câteva zile înainte de apariția coronavirusului.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 20 mai