Fără categorie

Mirović: Acesta este un proiect mare, care se efectuează la iniţiativa preşedintelui Serbiei

Mirović: Acesta este un proiect mare, care se efectuează la iniţiativa preşedintelui Serbiei

Preşedintele Guvernului Provincial, Igor Mirović a vizitat pe data de 4 noiembrie, lucrările la construirea Staţiei de pompare „Stari Banovci”, în comuna Stara Pazova, în valoare de 2,5 milioane de euro, care se efectuează în cadrul fazei a doua a construirii sistemului de irigare, finanţate din Fondul de dezvoltare Abu Dhabi.

Lucrările la construirea noii staţii de pompare, care va servi pentru necesităţile Sremului de Est, va face posibilă irigarea a 12.000 de hectare de suprafeţe agricole.
„Acesta este un proiect mare, care este implementat la iniţiativa preşedintelui Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, prin care, din Fondul de dezvoltare Abu Dhabi, sunt asigurate 100 de milioane de dolari pentru construirea sistemului de irigare. Datorită acestuia, în continuitate din anul 2016, lucrăm la construirea acestora, şi în perioada precedentă am realizat 11 proiecte când este vorba de sistemele regionale de irigare şi despre aşa-numitele sisteme cu dublă utilizare. Acestea sunt lucrările care ani în șir nu au fost efectuate, iar noi vom reuşi datorită acestui program, în 37 de locaţii să asigurăm acces la apă, care este de o importanţă majoră pentru producătorii agricoli”, a declarat Mirović.
A doua fază de construire a sistemului de irigare în Voivodina, finanţată din acest program, cuprinde 10 proiecte a căror realizare este în curs de desfășurare, iar conform spuselor lui Mirović, se pregătesc 14 proiecte noi, pentru care se aşteaptă documentaţia proiectelor până la finele anului.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 47 din 20 noiembrie 2021