Ecologie

Misiunea noastră este de a face clienții mulțumiți

Misiunea noastră este de a face clienții mulțumiți

În această săptămână o prezentăm pe Nada Krišan Milošev, de profesie tehnician chimist. În momentul de față lucrează la Hom & Garden Center Jela Trade din Vârșeț.

De la interlocutoarea noastră aflăm că această compania există și funcționează de aproximativ 30 de ani. La început, a fost o activitate legată de construcții și meșteșuguri. Apoi a început cu mobilierul de grădină și materialul însoțitor pentru flori precum pământ, ghivece, plante, stropitoare și multe altele.
În urmă cu mai bine de un an, a fost construită o clădire în care se vinde tot ce este destinat împodobirii casei și grădinii. Printre altele, există plante de interior și cele care se cultivă în exterior.

-Deschiderea unui departament cu plante îmi dă posibilitatea să-mi ating marea mea dorință – să mă ocup de ele. Este o muncă foarte frumoasă, creativă dar și solicitantă, având în vedere că plantele sunt ființe vii și au propriile nevoi. Este o muncă creativă pentru că necesită monitorizarea constantă a nevoilor plantelor și a modificărilor acestora. Având în vedere că toate plantele au nevoi diferite când este vorba de udare, lumina soarelui, căldura, locul de cultivare. Astfel, pentru a le oferi o îngrijire adecvată este necesar ca tot timpul să studiem în mod constant tot ceea ce este legat de cultivarea plantelor.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 47 din 25 noiembrie