Periscop local - Panciova

Moment de mare bucurie pentru credincioșii din localitate

Moment de mare bucurie pentru credincioșii din localitate

Foto: Grațian Brăgean

Duminică, 18 iulie, după săvârșirea slujbei Vecerniei, la Biserica Ortodoxă Română din Doloave a avut loc instalarea noului preot al acestei parohii, în persoana tânărului Cosmin Baba. Dânsul a fost instalat ca preot titular la parohia Doloave, dar va sluji și parohia Maramorac.
Slujba de instalare a noului preot a fost săvârșită de un sobor de preoți în frunte cu Înaltpreacucernicul Părinte Vicar Emanuel Tăpălagă. Soborul de preoți a fost alcătuit din Preacucernicul Părinte Gheorghe Ianeș, Protopop de Panciova, Părintele Calist Magyar, Protopop de Alibunar, Părintele Trăian Brăgean, Protopop de Belgrad și Protopopul sârb Steva Urošev din Panciova.
Preotul Cosmin Baba a primit întru păstorie cele două parohii amintite, dar și misiunile bisericești: evanghelia, crucea și cheia bisericii. Acestea reprezintă simbolul misiunilor preotului în parohie: misiunea didactică sau învățătorească, misiunea sfințitoare și misiunea gospodărească.Dânsul a declarat cu oceastă ocazie că hirotonirea întru preot duce cu sine o responsabilitate în direcția vocației pentru comunitate și misiune. „Îmi încep astăzi slujirea, pe care doresc să o așez sub semnul continuității, înnoirii și dinamizării vieții bisericești, sub toate aspectele ei: spiritual, pastoral-misionar, liturgic, cultural, editorial, social-filantropic, catehetic și administrativ-gospodăresc. Cu ajutorul Domnului vom lucra acum împreună în ogorul Lui. Ne vom ruga împreună, în această preafrumoasă biserică și pe la casele fiecăruia. Dar, vom fi alături și în osteniile gospodărești, mai ales în cele care țin de buna rânduială a sfântului lacăș, a cimitirului, a troițelor și așa mai departe”, a afirmat preotul Cosmin Baba.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 31 iulie 2021