Lumea femeii

Muzica îi alină sufletul

Muzica îi alină sufletul

Pe Liliana Pătruți am întâlnit-o la Ruga satului la Nicolinț, unde a fost invitată în calitate de solistă vocală, pentru a înveseli oaspeții.

Liliana este de origine din Timișoara, România, căsătorită cu Cosmin. Pe amândoi îi leagă dragostea pentru folclorul românesc. Împreună cu formația lor sunt prezenți la toate petrecerile și evenimentele culturale organizate în această zonă a Banatului. Muzica le alină sufletul, și această dragoste o transmit celor care iubesc cântecul popular.

Liliana și Cosmin au harul cântecului popular și o activitate artistică demnă de cele mai exigente petreceri. Vocile lor de excepție care ajung la sufletul fiecărui spectator din public, pot fi egale cu dragostea pentru cântec. Autentici și cu încărcătură emoțională fără seamăn. Liliana și Cosmin sunt lecții vii despre tradiție din popor.

Liliana este legată sufletește de Nicolinț, pentru că aici l-a cunoscut pe finul ei, Lorian Liuba. Ei i-a revenit cinstea și onoarea de a o boteza pe fiica lui Lorian. Așa a devenit foarte atașată de satul Nicolinț, unde se află și finii ei.

Liliana ne-a mărturisit că a îndrăgit cântecul încă din clasa a III-a a școlii primare. A debutat cu un cântec popular la o serbare. Învăţătoarea ei era foarte încântată pentru că i-a plăcut piesa pe care a cântat-o.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 27 mai