Periscop local - Vârşeţ

O carte despre violența între copii

O carte despre violența între copii

Cu ocazia aniversării Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, la Biblioteca orașului Vârșeț a fost organizată o seară literară a Lorinei Popi din Vârșeț. Lorina Popi s-a născut în 1980 la Vârșeț. A urmat școala primară și liceul la Vârșeț.

A absolvit Facultatea de Filologie din Belgrad, la Catedrele de limba și literatura spaniolă și română. Este profesoară de spaniolă, română, engleză și latină. Se ocupă de traduceri și este traducător judiciar pentru limbile română și spaniolă. Ea a scris următoarele romane în limba sârbă: „Sama protiv Danguba”, „O budućim ljudima”, „Lili i Dangube dane ne gube” și „Lili i Dangube rastu”.

Moderatorul serii a fost Sanja Vukelić. Pe lângă autoarea cărților, Lorina Popi, despre cărțile pentru copii au vorbit Jadranka Ćulum, Jasna Krsmanović, Nataša Babau și poetul David Bičanin. Personajul principal al acestei trilogii este Lili, o fată care vine de la sat în oraș, la liceu, și care încearcă să se integreze în noul mediu și să-și facă noi prieteni. După multe încercări, în sfârșit reușește. Unul dintre subiectele importante de care se ocupă autoarea în aceste romane este tema violenței între copii și tineri. Violența între copii a fost mereu prezentă în rândul copiilor. Poate că astăzi se vorbește mai mult despre ea în mass-media și este mai vizibilă. Copiii care sunt victime ale violenței din partea altor copii suferă foarte profund și această suferință îi poate marca pentru tot restul vieții.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 13 aprilie