Cultură

O expoziție reuşită de pictură

O expoziție reuşită de pictură

La sediul CNMNR, duminică, 10 decembrie 2023, a fost vernisată expoziția doamnei Zagorka Zaga Srbović, renumită în regiunea Kučevo şi născută în satul Neresnica. Prin talent şi muncă, a devenit cunoscută în cercurile artistice. Modul său specific și rar de lucru, pictura pe sticlă, culorile și conținutul vesel ajung cu ușurință la publicul larg. Zagorka a avut multe expoziții, atât în Serbia, cât și în străinătate.

Pictorița Zagorka Srbović s-a născut pe data de 17 martie 1957, la Neresnica. Încă din frageda copilărie a îndrăgit pictura, datorită bunicului Dragoljub, care picta pe pânză și făcea sculpturi. Zagorka a învăţat şi pictura pe pânză până când a plecat în Germania, în anii 1980, unde a descoperit o tehnică nouă de lucru – pictura sub sticlă.

În picturile ei, puteți vedea și simți anotimpurile, lumea plantelor și a insectelor, natura, oamenii, satele, dar, mai presus de toate, emoțiile. În fiecare pictură puteți admira peisajele îndepărtate ale copilăriei. Zagorka a avut 40 de expoziții personale în țară și în străinătate. A participat la numeroase activități umanitare. Locuiește în Germania. Picturile ei pot fi găsite în galeria-studioul „ZagaS Art” din Neresnica și Hanover, care sunt deschise zilnic tuturor iubitorilor de artă naivă.

O confirmare a calităţii ei în muncă este apartenența la asociațiile „ Holler Art” din Germania, „Zug” din Elveția, „Sergej Jovanović” din Belgrad, „Đura Jakšić” din Požarevac, precum şi la Asociația Muncitorilor din Serbia. Expoziția din data de 10 decembrie a fost organizată cu ajutorul organizației nou înființate – Asociația ,,Poiana lungă” din Ćerovica (municipiul Kučevo), condusă de Mihajlo Jovanović. De câțiva ani, Mihajlo participă la toate activitățile care ţin de păstrarea tradiției și a culturii românești.

Împreună cu soția sa Ljljana, el conduce cu succes Casa Etno „Jovanović”. Această asociație este doar o confirmare a activităților sale din comunitate. Fiind prieten vechi al Zagăi Srbović, au ajuns la un acord cu privire la expoziţia ei. ,,Zaga are succes. Este talentată, are aceleași rădăcini, aceeași limbă și este ușor de lucrat cu românca noastră”, a spus Mihajlo la deschiderea expoziției.

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 27 ianuarie