Tradiții

Obiceiuri de Paște la Petrovasâla

Obiceiuri de Paște la Petrovasâla

Pentru cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei, Sfintele Paști, creștinii de la noi din sat se pregătesc cu câteva săptămâni mai devreme..

Gospodinele deretică prin casă, se face curățenia de primăvară, se plantează panseluțe și alte flori care sunt mai rezistente la temperaturi scăzute, pentru că acestea știu să ne surprindă și în zilele lui Prier.
Preotul nostru, Ionel Savu, pleacă din bun timp să sfințească apa în casele creștinilor.

Această apă o lăsăm la o parte într-o sticluță și punem din ea în bucatele ce le pregătim de Paște precum și în colacul ce îl frământăm și care îl punem în mijlocul mesei. După cum este cunoscut, săptămâna de după Duminica Floriilor și până la Paști poartă numele de Săptămâna Mare.

La Joia Mare, dimineața după ce ne spălăm pe față, punem apă potabilă în două cești noi sau în două pahare noi pe care le ornamentăm cu flori din grădină, zambile, viorele, vreo lalea mai mică. Aceste pahare le aranjăm pe tavă decorată cu un șervețel frumos, după dorință, brodat. Această apă este menită celor decedați din familie și membrii familiei o consumă în ziua respectivă în amintirea lor.

Ileana BELU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 4-11 mai