Serbia
18
clear sky

Ordinul ,,Meritul Cultural” a sosit la Școala Generală ,,Sf. Gheorghe” din Uzdin

Legendă poză: Octavion Crețu, directorul Școlii Generale ,,Sf. Gheorghe” din Uzdin

Pe data de 29 noiembrie 2019 președintele României, domnul Klaus – Werner Iohannis, privind sistemul de decorații al României, a conferit Școlii Generale ,,Sf. Gheorghe” din Uzdin, în semn de apreciere pentru importanta contribuție pusă în slujba promovării culturii, limbii și spiritualității românești în Republica Serbia, Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria ,,F” – ,,Promovarea culturii”.

În felul acesta s-au recunoscut meritele conducerii acestei școli în frunte cu directorul Octavian Crețu la afirmarea și promovarea identității etnice a românilor.

Din cauza epidemiei de coronavirus, ordinul național nu s-a putut conferi oficial, căci și deplasările dintr-o localitate în alta au fost mai greu de realizat, dar pe data de 8 februarie 2021 domnul consul general al României la Vârșeț, Gheorghe Dinu, a trimis înalta recunoștință la Uzdin.

Cu prilejul predării ordinului domnului O. Crețu, care a fost însoțit de contabilul-șef al instituției Iova Spăriosu, la ,,Casa românească” de la Uzdin, domnul director, profund emoționat, a declarat că este foarte mulțumit de înalta recunoștință acordată, că ea în viitor îi va fi un reper de urmat și un imbold pentru a continua activitățile, atât cele școlare, cât și cele extrașcolare, în vederea obținerii unor rezultate și mai bune.

Vasile BARBU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 27 februarie 2021