Serbia
17
clear sky

Ovații și aplauze în fața a sute de spectatori

Tradițional, de 13 ani, Orchestra de muzică populară, ce activează în cadrul Casei de Cultură ,,3 Octombrie” din Satu Nou, colaborează cu succes alături de cele mai bune ansambluri folclorice din Slovenia. Nici anul acesta apreciații muzicieni nu au ratat ocazia de a concerta în fața publicului din Slovenia, acompaniind dansatorii din orașul Jasenice. În legătură cu această vizită, conducătorul orchestrei amintite, prof. Janiel Șublea, pentru săptămânalul nostru a declarat:

Orchestra Casei de Cultură din Satu Nou a susținut în perioada 2-4 februarie un concert în Slovenia, în orașul Jasenice. Împreună cu membrii Ansamblului Folcloric ,,Vuk Karadžić” din loc, ne-am prezentat pe scena Teatrului Național în fața a peste 600 de spectatori, care ne-au urmărit cu vădit interes.

Prof. Janiel Șublea menționează că anul acesta Orchestra de muzică populară a Casei de Cultură ,,3 Octombrie” din Satu Nou se va prezenta și la Concursul European de Folclor de la Belgrad, care se va desfășura în perioada 18-19 mai, unde vor acompania ansamblurile folclorice din mai multe țări din Europa.

Teodora SMOLEAN

Articolul îl puteți citi în numărul 7 din 17 februarie