Luni, 16 octombrie, a fost o zi cu semnificație specială pentru comunitatea românească din Serbia, care s-a adunat în sala sportivă a Școlii „Mladost” din Vârşeţ, pentru a marca Ziua Mondială a Pâinii. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Românii Independenți din Serbia” (RIS) în colaborare cu Școala Elementară „Mladost” și a fost coordonat cu pasiune de profesoara Natalia Stan.
Manifestarea a fost înnobilată de două expoziții etnografice realizate cu măiestrie de Asociația Femeilor „La Gură de Ogășăl” din Mesici și AF „Valea Teiului” din Coștei. Aceste expoziții au oferit o bogată varietate de produse tradiționale, de la pâine și colaci la diverse prăjituri tradiționale. De asemenea, artista Elena Stošić a surprins publicul cu o expoziție de pictură.
În discursul său introductiv, profesoara Natalia Stan a subliniat importanța pâinii în cultura și tradiția românească. Pâinea a fost mereu asociată cu Dumnezeu și considerată simbol al vieții. Oaspeții, indiferent de originea lor, au fost întotdeauna primiți cu pâine și sare, iar acest obicei are un înțeles sacru pentru români.
La eveniment au fost prezenți oficialități, precum Tatjana Jašin Mojse, directorul Școlii „Mladost”, Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, Miroslav Lepir, responsabil pentru învățământ în Executivul orașului Vârșeț, Mariana Stratulat, director al CPE „Libertatea” şi membru în CNMNR, și Dorinel Stan, președintele Asociației „Românii Independenți din Serbia”.
Tatjana Jašin Mojse, directorul Școlii „Mladost”, a adresat cuvinte de salut și bun-venit, fiind urmată de discursul lui Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, care a lăudat eforturile Asociației „Românii Independenți din Serbia” în ceea ce privește educația tinerilor în spiritul tradițiilor și datinilor românești, contribuind astfel la peisajul multicultural al Voivodinei, spunând: „Este un lucru remarcabil. Ei încearcă să educe copiii de la o vârstă fragedă, să-i familiarizeze cu tradițiile și datinile noastre, să-i crească în spiritul prieteniei, indiferent de naționalitatea lor, fie că sunt români, sârbi sau membri ai altor etnii care trăiesc în Voivodina. Aceasta reprezintă o contribuție semnificativă la peisajul multicultural din Voivodina. Este o sursă din care tinerele generații se vor hrăni și în viitor. ”
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 21 octombrie