În acest număr îl prezentam pe Stefano Gullotta, din Italia care locuiește la Torino. De la interlocutorul nostru aflam că trăiește într-o vilă cu o mică grădină în jurul ei și datorită acestui lucru, poate crește legume, obținând rezultate
excelente.
Să-i descoperim povestea: De mic, am avut de-a face cu plantele, în familia mea, atât bunica, cât și tatăl meu erau pasionați de plante. Sunt sigur că tatăl meu a fost cel care mi-a transmis această pasiunea minunată de a iubi și îndrăgi plantele.
Acum câțiva ani, pe rețelele de socializare, am început să prezint experimentele pe care le realizez plecând de la o sămânță până la rezultatul final sau experimentele făcute cu părți diferite ale plantelor cum sunt butași sau frunzele. De asemenea, în videoclipurile mele se pot vedea toate procesele, cum se procedează corect și tot ceea ce trebuie să faceți ca să aveți succes.
În realitate, nu există o prima plantă pe care am avut-o și pe care am îndrăgit-o, pentru că întotdeauna am avut o mulțime de plante în jurul meu. De la bun început, am mers în grădină însoțit de tatăl meu, sfaturile lui legate de cultivarea plantelor fiind întotdeauna binevenite.
Denis STRATULAT
integral îl puteți citi în numărul 48 din 26 noiembrie