Lumea femeii

Profesia de farmacist este una frumoasă

Profesia de farmacist este una frumoasă

Daniela Țânțar este născută pe data de 16 septembrie în anul 1975 la Nicolinț. După absolvirea școlii primare în satul natal, Daniela înscrie şcoala medie de farmacie, pentru ca apoi să urmeze studiile la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, România.

Visul ei s-a împlinit atunci când și-a susținut licența de specialitate la Facultatea de Farmacie a UMF ,,Victor Babeș” din Timișoara. După mai mulţi ani petrecuți la farmacia din cadrul Ambulatoriului din Alibunar, Daniela a decis să deschidă o farmacie particulară la Petrovasâla, unde și-a întemeiat familia. După cum ne-a mărturisit Daniela, a fi farmacistă este tot ce și-a dorit în viață, este o profesie nobilă, și dacă va fi ca să decidă în viață, din nou, care îi va fi preocuparea, fără ezitare își va alege aceeaşi profesie – farmacistă.

Am întrebat-o pe Daniela ce a determinat-o să înscrie farmacia, iar răspunsul ei a fost următorul:
,,Încă din băncile școlii primare, am prezentat interes pentru biologie. După ce m-am consultat cu părinții mei, am ajuns la concluzia să mă înscriu la facultatea de farmacie. Am fost fericită când am început să frecventez cursurile la Facultatea de Farmacie a UMF ,,Victor Babeș” din Timișoara. Studiile au durat 5 ani, mi-am susținut și licența de farmacist spre marea mea fericire. Diploma am echivalat-o la Belgrad, unde am şi susținut un examen de specialitate, iar apoi am făcut stagiul un an de zile la farmacia de stat din cadrul Ambulatoriului din Alibunar, mentorul meu fiind farmacistul licențiat Stevan Pența.

Silvia Mărgan

integral îl puteți citi în numărul 48 din 26 noiembrie