Periscop local - Alibunar

Pasiunea lui îndrăgită este pregătirea mâncărurilor tradiţionale

Pasiunea lui îndrăgită este pregătirea mâncărurilor tradiţionale

Pe Jovan Gajić l-am întâlnit la competiţia culinară de la Sân-Mihai, organizată cu prilejul sărbătorii satului. De fapt, Jova al nostru, cum îl alintă prietenii, este prezent la majoritatea întâlnirilor ale bucătarilor tradiţionali, unde se pregătesc cu multă migală şi atenţie deosebită, mâncăruri apetisante preferate de toţi gurmanzii. L-am întrebat pe Jova, care a fost motivul principal de a fi prezent la o astfel de competiţie culinară?

,,În primul rând, am venit aici la prietenii mei, pentru că mă simt bine în mijlocul sâmienţilor, care sunt deasupra de toate, foarte buni ospitalieri, dar şi buni bucătari care gătesc mâncăruri tradiţionale. Şi al doilea lucru, pentru că îmi place să gătesc mâncărurile tradiţionale cu care am crescut alături de părinţii noştri. După părerea mea, aceste mâncăruri preferate şi de sârbi, şi de români, pentru că suntem ca şi fraţii şi trăim în bună înţelegere de secole întregi, atunci este şi firesc să ne placă aceleaşi mâncăruri. Există vreunul dintre noi care nu a mâncat mămăligă cu brânză şi nu a băut lapte de vacă sau de oaie? Cred că nu există aşa ceva printre fraţii români şi sârbi. Pe lângă multe altele, care ne leagă, este şi mâncarea tradiţională, şi acest lucru trebuie să îl ştie toţi, îndeosebi cei tineri. Îmi pare bine că prietenii mei nu au uitat de mine, m-au invitat la sărbătoarea satului şi tot la fel trebuie şi noi să procedăm pe viitor.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 4 septembrie 2021