Având în vedere că luna decembrie este luna Sfintelor Sărbători de Iarnă dar și luna cadourilor, elevii Liceului „Borisav Petrov-Braca” din Vârșeț de la despărțământul cu limba de predare română, ne-au oferit în dar un minunat spectacol de Crăciun, alcătuit din colinde, poezii creștine și scenete care semnifică Nașterea lui Iisus.
Spectacolul a avut loc în amfiteatrul Liceului și a fost binecuvântat de părintele Florențiu Ianeș. Cuvinte de salut a adresat Tamara Pešić, director al Liceului „Borisav Petrov-Braca”, care a adus cuvinte de laudă elevilor și profesorilor de la despărțământul în limba română, menținând că, pe lângă procesul de învățământ, contribuie și la păstrarea tradițiilor.
Evenimentul a fost onorat de prezența domnilor Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârșeț, Traian Căcina și Miroslav Lepir, membrii în Executivul orașului Vârșeț, responsabili pentru Cultură și Învățământ, și a doamnei Snežana Oluški, coordonator al Administrației Școlare în regiunea Banatului de Sud.
În minunatul basm de iarnă ne-au introdus prezentatorii programului: Marina Pincu și Ștefan Graure. Eleva Gabriela Natalia Băbuț a interpretat colinda: „Sub fereastră la om bun”. Iar sceneta „Trei Crai de la Răsărit” a fost interpretată de elevii Nathaniel Păsulă, Denis Voina, Melisa Voin, Alexandra Georgiana Maleta, Stefan Seratlici, Alexandru Graure, Victor Vlad Boldovină, Filip Bojin, Mateia Răduț, Stefan Goica, David Ardelean, Alexandar Gârbav, Renato Drăghici, Marina Bera și Dario Ianeș.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 53 din 7 ianuarie