Periscop local - Vârşeţ

Program pentru spectatorii de toate vârstele

Program pentru spectatorii de toate vârstele

După cum afirmă Tatjana Vukelić, coordonatoarea programului „Vara culturală vârșețeană”, imediat după încheierea Festivalului Internaţional de Folclor Centrul Cultural din Vârşeţ a început să implenteze programul „Vara culturală vârșețeană”.

Evenimentele au început pe data de 14 iulie, cu spectacolul „Komedija zabune” susținut de Teatrul „Slavija” din Belgrad. Distribuţia spectacolului a reunit cei mai cunoscuți actori din Belgrad. Spectacolul, pe care l-au vizionat peste două sute de spectatori, a avut loc în curtea Căminului Armatei.

La eveniment au fost prezenți, printre alţii, dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârşeţ, responsabil pentru cultură și Davor Stojković, directorul Centrului Cultural. În zilele următoare, vârșețenii au avut ocazia să urmărească, în zona civică, un spectacol artistic de dans cu foc.

Pe tot parcursul verii, în curtea Căminului Armatei din centrul orașului va avea loc şi cinema în aer liber. Pentru început, au fost difuzate filmele din colecţia Centrului Cultural. În perioada 18-21 iulie, programul a cuprins filme despre pictori celebri.  Anul acesta vor fi difuzate mai multe pelicule.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 29 iulie