Periscop local - Panciova

Interes tot mai mare pentru volei

Interes tot mai mare pentru volei

După un an plin de activități, sezonul de volei al Clubului de Volei ,,BNS” din Satu Nou s-a încheiat, odată cu întoarcerea membrilor de la pregătirile de pe muntele Divčibare.

În perioada 14-21 iulie, 40 de membrii ai Clubului, alături de antrenori și cei din conducerea clubului, au participat la antrenamente de pregătire pe muntele Divčibare, unde orașul Panciova deține o stațiune pentru copii. Antrenamentele, organizate în două grupe, au avut loc în orele dinainte de masă pe terenurile hotelului ,,Divčibare”, iar după masă s-au organizat plimbări.

Gordana Topić din conducerea Clubului ne informează că aceste pregătiri au fost sufinanțate de către orașul Panciova, iar o parte din bani au fost achitați de participanți.

Timp de șapte zile, o parte din membrii Clubului de Volei ,,BNS” din Satu Nou au mers la antrenamentele de pregătire la Divčibare. Este vorba despre 40 de membrii, alături de Božidar Prole, președintele, eu, Gordana Topić din conducerea clubului, antrenorii Daliborka Jakšić și Jovana Kljajić.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 29 iulie