Reflecţii

Rafturile bogate din cămările gospodinelor ovcene

Rafturile bogate din cămările gospodinelor ovcene

Asociația Femeilor „Etno-Art” din Ovcea a fost înființată în urmă cu 11 ani, cu scopul de a contribui la păstrarea obiceiurilor, a tradiției și a portului românesc.

Pentru membrele acestei asociaţii, tradiția nu înseamnă doar un fapt pe care-l adoră, ci o responsabilitate de a transmite urmașilor valorile moştenite. Doamnele de la „Etno-Art” sunt încântate că au prilejul să activeze într-o astfel de asociație, să participe cu regularitate la expoziții, manifestări și competiții tradiționale, să promoveze tradițiile din satul lor natal. Ele speră că pe parcurs li se vor alătura și alte femei care cultivă aceleași pasiuni.
În ziua de 16 ianuarie, membrele Asociației Femeilor „Etno-Art” din Ovcea au organizat manifestarea „Pusu pe iarnă”, la care au fost promovate produsele autentice din Ovcea. Conform spuselor președintei Asociației Femeilor „Etno-Art” din Ovcea, Ana Popescu, obiceiurile și tradițiile au continuitate, iar cultura nu se uită niciodată deoarece sunt cele mai de preț comori ale satului, lăsate moștenire din moși-strămoși. Din cauza situației epidemiologice, manifestarea a fost organizată în cerc restrâns. Organizarea acesteia a fost sprijinită de către Consiliul Național al Minortiății Naționale Române.


„Puţine localități se pot mândri cu faptul că au produse gastronomice a căror faimă a depășit granițele locului. Dacă am stabili un brand la Ovcea, din multe am avea de ales. Doamnele de la Asociația Femeilor „Etno-Art” provin dintr-o zonă unde în fiecare casă se gătea, iar rețetele se transmiteau în întregime de la unii la alții. Noi încercăm acum să copiem tot ceea ce făceau bunicile noastre”, afirmă femeia.
Ana Popescu menționează și faptul că tot mai mulți oameni revin la alimentația sănătoasă şi că de aceea pregătirile pentru iarnă sunt foarte importante. „La Ovcea, gospodinele se întrec în a-și dovedi priceperea, în a-şi arăta cămările și beciurile. Ele fac produse pentru iarnă din toate alimentele cultivate în grădină: de la fructe până la legume.”

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 22 ianuarie 2022