Reflecţii

Realizări mari pe mai multe planuri

Realizări mari pe mai multe planuri

Dacă facem o retrospectivă a anului 2023, putem afirma cu certitudine că acesta a fost un an al marilor realizări la Casa de Presă și Editură „Libertatea”. Nu ne referim doar la activitățile subînțelese, cum ar fi pregătirea și distribuția publicațiilor noastre sau promovarea cuvântului scris. La Casa de Presă și Editură „Libertatea”, în fruntea căreia se află directorul Mariana Stratulat, au demarat și numeroase lucrări prin care s-au urmărit îmbunătățirea condițiilor de muncă și întreținerea spațiilor unde angajații își desfășoară activitatea.

În ceea ce privește lucrările de întreținere a clădirii sediului Casei de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova, amintim curățarea completă a subsolului și reconstrucția rețelei de canalizare. Din cauza rețelei de canalizare stradale inadecvate, în ultimii ani, în urma ploilor abundente, podrumul sediului Casei de Presă şi Editură „Libertatea” a fost frecvent inundat. În vederea rezolvării parţiale a acestei probleme, subsolul clădirii Casei de Presă şi Editură ,,Libertatea” a fost curăţat mai întâi de câteva tone de moloz și deșeuri care s-au acumulat pe parcursul a câtorva zeci de ani. În plus, prin aceste activități conductele de apeduct și apometrul au fost protejate de inundații frecvente, fiind redus şi pericolul de avariere a centralei termice computerizate care se află la subsol.

În anul 2023 a fost necesară repararea acoperișului clădirii centrale care s-a aflat într-o stare deplorabilă. Urmele scurgerii apei pluviale au fost vizibile pe plafoanele tuturor birourilor. Din cauza lipsei surselor financiare pentru reconstrucția completă a acoperișului, anul trecut s-au făcut doar reparări parțiale, în locurile cu cele mai mari deteriorări. Astfel, au fost înlocuite câteva sute de țigle sparte şi întregul jgheab putred, peste tot tavanul fiind montată folie – barieră de vapori. De asemenea, de pe acoperiş au fost înlăturate mai multe antene de televiziune care au fost montate de către locuitorii din clădirile învecinate, acoperişul fiind deteriorat în acest fel. Alte realizări demne de menționat sunt repararea instalațiilor electrice și montarea unui nou contor.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 20 ianuarie