Vasa Barbu, ,,Demascare”, Zrenianin, Editura ICRV, 2023.
În lumea literară contemporană, Vasa Barbu se remarcă prin diversitatea creației sale poetice. Debutul său editorial în poezie, în anul 1997, cu volumul ,,Cerneala invizibilă”, a constituit un moment definitoriu în evoluția sa ca poet. De-a lungul anilor, Vasa Barbu și-a consolidat reputația prin lucrări ce abordează teme fundamentale ale existenței umane, reflecții asupra condiției poetului în lumea contemporană, subtilități ale vieții cotidiene, obsesii ale timpului și complexitatea relației omului cu sine însuși și cu lumea înconjurătoare. În acest context, noul său volum de versuri, ,,Demascare”, se anunță ca o extindere a acestor teme.
Titlul sugerează o dezvăluire, o expunere a unor aspecte sau emoții ascunse, a unei realități interioare sau sociale, conflictului interior sau a luptei între aparență și realitate, între ceea ce este prezentat în exterior și ceea ce se află în adâncul sufletului. Aşadar, avem în faţa noastră versuri introspective, arhitecturate pe un eşafodaj tematic deja bine cunoscut.
Prima dintre temele caracteristice poeziei lui Vasa Barbu, pe care o găsim și în volumul ,,Demascare”, este condiţia omului şi a sinelui. Să luăm ca exemplu poezia ,,M-am căutat şi nu m-am găsit”, care transmite un profund sentiment de neliniște în căutarea identității și a unui loc de apartenență. Vasa Barbu scrie despre complexitatea unei căutări fără sfârșit, atât în interiorul său, cât și în lumea din jur. Imaginea pădurii devine metaforă pentru labirintul experienței umane, în care fiecare căutare pare să conducă la noi întrebări și incertitudini: ,,Nici în mine nici în afara mea./ Ce să fac, ce să dreg/ Şi care din căutările mele/ Să le aleg./ Unde să merg şi ce să culeg/ Din pădurea/ În care m-am rătăcit,/ Dar s-o părăsesc/ N-am îndrăznit…”.
O altă poezie, ,,Tu eşti o voce-n vânt”, transmite o imagine puternică şi plină de profunzime a singurătăţii şi izolării: ,,Tu eşti o voce-n vânt,/ Fără ecou pe pământ,/ Lipsită de iz sfânt,/ Mai mult un însingurat plăpând”. Prin imaginea unei voci în vânt, poetul sugerează fragilitatea și efemeritatea prezenței individului în lume. Metafora vocii care rămâne fără ecou pe pământ subliniază senzația de respingere și de neînțelegere din partea celorlalți, creând o atmosferă de izolare și de străinătate. Faptul că această voce este descrisă ca fiind ,,lipsită de iz sfânt” sugerează că individul se simte lipsit de o conexiune profundă sau de o semnificație mai mare în viață. Acest iz sfânt poate reprezenta o formă de spiritualitate sau de conexiune cu ceva mai mare decât el însuși, iar absența acestui iz sugerează că individul se simte izolat și pierdut într-o lume lipsită de sens.
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 13 aprilie
