Periscop local - Panciova

Rețete și decorațiuni inedite

Rețete și decorațiuni inedite

Asociația de Prietenie Sârbo-Rusă „Dositej Obradović” din Panciova a organizat pe data de 16 martie cea de-a IX-a ediție a Festivalului Salatei de Boeuf. Festivalul a avut loc la sediul S.C. „Petefi Šandor” din Panciova.
Festivalul Salatei de Boeuf, de obicei, avea loc în ultima sâmbătă înainte de Postul Mare al Paștelui. Anul acesta din cauza restricțiilor impuse de Guvern, în vederea combaterii coronavirusului, festivalul a fost organizat mai târziu.


Președintele Asociației de Prietenie Sârbo-Ruse „Dositej Obradović”, Predrag Obradović, ne spune că la ediția de anul acesta s-au prezentat 15 participanți. Dânsul adaugă că potrivit deciziei luate la consiliul festivalului, anul acesta a fost acordat doar premiul I. Cu premiul I au fost distinse femeile de la Asociația Femeilor „Pančevke”, Asociația Femeilor „Panonke”, Asociația Femeilor „Vredne ruke” și copiii de la Asociația Cercetașilor „Crne rode”.


Obradović menționează că faptul specific pentru ediția de anul acesta, este că a fost pregătit un nou gust de salată de boeuf, anume salata de boeuf cu struguri murați, preparată de Vanja Mutadžić de la Asociația Femeilor „Pančevke”. De asemenea, anul acesta au mai fost pregătite mai multe salate de boeuf cu decorațiuni interesante. Obradović subliniează o decorațiune inedită pregătită de Slavica Simalić care avea forma unui piton.
Au fost pregătite atât salate de boeuf de post, cât și clasice. Gusturile care s-au distins la ediția de anul acesta sunt: salata de boeuf cu rodie; salata de boeuf de post cu nuci; salată de boeuf cu carne de ton; salată de boeuf cu arahide, șuncă și carne afumată; precum și menționata salată de boeuf cu struguri murați și multe altele.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 10 aprilie 2021