Reflecţii

REVELIONUL PENSIONARILOR 2024 Kitchener, Ontario, Canada

REVELIONUL PENSIONARILOR 2024 Kitchener, Ontario, Canada

În orașul nostru, care adăpostește o mare comunitate românească, avem o tradiție frumoasă. În fiecare an, cam pe la mijlocul lunii ianuarie, organizăm faimosul Revelion al pensionarilor, un eveniment așteptat cu bucurie de noi, cei mai ,,tineri”. Mulți s-au întrebat de ce se organizează abia în ianuarie. Răspunsul este simplu: fiind un eveniment cu un buget mai modest, la sfârșitul lunii decembrie prețurile la sala Centrului Cultural „Banatul” din Kitchener sunt ridicate, la fel ca și în alte locații. În plus, copiii pensionarilor pleacă adesea în concediu sau la alte petreceri, iar bunicii se ocupă de nepoți sau chiar de strănepoți. Prin urmare, s-a găsit soluția de a acomoda nevoile tuturor membrilor familiei prin organizarea evenimentului în ianuarie.

Revelionul, ajuns în acest an la cea de-a XI-a ediție, este organizat încă de la înființare de Radu Secasan și ziarul „Agenda Românească”, evenimentul având loc la Centrul Cultural „Banatul”. Acesta se bucură de susținerea numeroșilor sponsori din oraș și împrejurimi. Ediția din anul acesta nu a făcut excepție. Sponsorii au asigurat numeroase premii pentru tombolă, incluzând trei televizoare, două ore de zbor cu instructorul de la școala de aviație, coșuri cu diverse produse alimentare și cosmetice, precum și alte premii mai mici. Muzica a fost, de asemenea, asigurată de un sponsor, așa cum se întâmplă în fiecare an.

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără ajutorul voluntarilor de la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” și Societatea Culturală „Banatul”, care au pregătit sala și au gătit mâncăruri delicioase. Toți cei aproximativ 150 de participanți au petrecut o seară plăcută, bucurându-se de compania prietenilor și cunoscuților. Trebuie să menționăm că la primele cinci ediții ale evenimentului, numărul participanților era semnificativ mai mare, ajungând chiar la 200-250 de persoane. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, numărul nostru a scăzut treptat.

Dorina IDVOREAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 3 februarie