Banatul, Regiune Gastronomică Europeană 2028: o identitate construită din comunități, tradiții și pasiune
Regiunea Banat a fost desemnată oficial Regiune Gastronomică Europeană pentru anul 2028, o recunoaștere de anvergură care confirmă valoarea patrimoniului culinar și multiculturalitatea acestui spațiu unic. Banatul nu aparține doar României, ci se întinde și pe teritoriile Serbiei și Ungariei, definindu-se printr-o diversitate etnică și culturală care se reflectă autentic în bucătărie.
Pentru Romana Rista, unul dintre ambasadorii proiectului, momentul anunțului a fost profund personal. „Primul meu gând a fost către unchiul Mihai, cel care a dat glas, prin viu grai bănățean, unei lumi care exista deja, dar care nu trecea dincolo de porțile mari cu boltă bănățene. Și către tatăl meu, bănățean mutat de mic la oraș, care, dacă ar mai fi fost printre noi, mi-ar fi spus simplu că este un lucru mare ca și cei din afara Banatului să ajungă să înțeleagă cu adevărat gastronomia noastră și rânduiala locului”, mărturisește Romana.
Această recunoaștere nu vine întâmplător, ci este rezultatul unui drum construit în timp. „Fac parte dintr-o continuitate care, în Banat, începe cu unchiul Mihai și merge mai departe în teren, la firul ierbii, în comunități, prin munca mea. Este un drum pe care eu eram deja, cel al identității naționale de patrimoniu, și care s-a întâlnit, la un moment dat, cu al unchiului.”
De peste 16 ani, prin proiectul „Fata care gătește cu flori”, Romana Rista promovează patrimoniul culinar al comunităților multietnice, aducând în prim-plan povești autentice din sate, piețe și bucătării. Activitatea sa s-a desfășurat constant în mijlocul oamenilor, acolo unde tradițiile sunt vii și unde gastronomia nu este doar despre rețete, ci despre identitate.
„Ca ambasador pentru Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028 duc mai departe ceea ce fac de ani de zile: sunt o voce a comunităților multietnice și le aduc în față zestrea culinară. Rămân în continuare pe teren, în mijlocul oamenilor. Spun poveștile producătorilor, ale localnicilor și ale comunităților etnice, așa cum le întâlnesc, fără filtru, autentic.”
Virginia PUIA









