Ecologie

S-au întrecut 14 echipe

S-au întrecut 14 echipe

Pe data de 21 octombrie, Asociația Pescarilor Sportivi „Podu mare” din Uzdin a organizat pentru prima dată un concurs de preparare a ciorbei de pește. Concursul s-a desfășurat la râul Timiș. Gazdele au asigurat pește, lemne și apă. Premiile au constat în trofee pentru echipele plasate pe primele trei locuri.

Concursul a reunit 14 echipe din comuna Covăcița, Panciova, Sokobanja și Zaječar. După cum a menționat președintele juriului, Zoran Prebiračević, criteriile de jurizare au fost: gustul, culoarea și aspectul ciorbei. După degustare, juriul a decis următoarele: echipa vânătorilor din Uzdin este pe primul loc, echipa din Panciova ocupă locul al II-lea, iar echipa de la Tomaševac încheie concursul pe locul al III-lea. Ceilalți participanți au primit recunoștințe din partea Asociației Pescarilor Sportivi „Podu mare”.

Potrivit președintelui acestei asociaţii, Dorel Bagiu, cele mai importante aspecte ale unor astfel de concursuri sunt socializarea şi conexiunea cu oamenii care au aceleaşi interese. Ei intenţionează să organizeze şi în viitor astfel de reuniuni, iar concursul de preparare a ciorbei de pește să devină tradițional.

Concursul a atras un număr mare de vizitatori care au aşteptat să fie serviţi cu o ciorbă de pește delicioasă.

Virginia Puia

Articolul îl puteți citi în numărul 44 din 4 noiembrie