Sport

Şahiştii deschid cortina jocurilor

Şahiştii deschid cortina jocurilor

Anul acesta, Jocurile Sportive „Cupa Libertății” vor începe cu ramura sportivă șahul. Ședința pe tema întrecerilor la șah a avut loc la punctul de corespondență al Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Vârșeț, în ziua de joi, 15 februarie 2024, când a fost sărbătorită Ziua Statalității Serbiei.

La ediția din anul acesta s-au anunțat nouă echipe din localitățile Uzdin, Petrovăsâla, Alibunar, Nicolinț, Râtișor, Sân-Mihai, Vlăicovăț, Grebenaț și Vârșeț. La ședință, pe lângă Vasilie Petrică coordonatorul „Cupei” au fost prezenți și reprezentanții echipelor – Pau Voina, Ionel Ardelean, Ion Scumpia, Stefan Cotârlă, Cristian Biberia, Darko Ružičić, Božidar, Kostić, iar reprezentanții din Nicolinț și Uzdin au fost motivat absenți. Trebuie menționat că echipa de șah din Satu Nou, care la ediția trecută de la Uzdin, a câștigat titlul de campion al „Cupei”, s-a calificat direct la turneul final de șah.

După discuți constructive s-a ajuns la decizia să se organizeze două centre de calificare. Cu toții au fost de acord ca centrele de calificare să fie la Alibunar și la Sân Mihai. Turneul final al „Cupei” la ramura sportivă șah va avea loc pe data de 17 martie 2024 de la orele 10:00 în localitatea Vlăicovăț, care a fost singura candidată pentru organizarea acestui turneu final de șah.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 24 februarie