Reflecţii

Schimb de cultură, obiceiuri și tradiții

Schimb de cultură, obiceiuri și tradiții

În 2020, un grup alcătuit din trei tineri ambițioși din Vârșeț, și anume, dr. Tatiana Petrică, Tomislav Milunov și Vojislav Milunov s-au alăturat grupului Danube Networkers.

Grupul Danube Networkers a conceput un program care leagă țările dunărene prin socializare online și schimb de cultură, obiceiuri și tradiții. Au participat la diverse conferințe, printre cele mai importante evidențiem „Tinerii și bătrânii modelează viitorul Europei”. La conferința respectivă, participanții au discutat despre inițiativa de lansare a unei platforme pentru a facilita schimbul de idei și experiențe cu persoanele de aceleași interese sau interese similare.

  • Datorită eforturilor și muncii tuturor celor prezenți la conferință, precum și oamenilor care conduc întregul proiect, în primul rând doamna Carmen Stadelhofer, am reușit să obținem banii necesari și să ne realizăm ideea. În acest mod a luat naștere platforma ViMA Danube. Noi, ca voluntari, am testat funcționarea platformei și i-am descoperit neajunsurile pentru ca totul să funcționeze la deschiderea acesteia. Munca noastră nu s-a oprit nici după punerea în funcțiune a platformei și continuă și în prezent. Acum lucrăm la promovarea platformei și la instruirea oamenilor să lucreze la ea, dar preluăm și gestionarea profilurilor de pe rețelele de socializare pentru a atrage tinerii și vârstnici să viziteze platforma și să înceapă conversațiile. Considerăm că este foarte important să spunem oamenilor ce este, în primul rând, ViMA Danube. ViMA Danube este o platformă online deschisă, multifuncțională. Un loc de întâlnire digitală pentru europenii de-a lungul Dunării. Unicitatea noastră constă tocmai în faptul că suntem legați de Dunăre.
    Dunărea leagă diferite culturi, tradiții, obiceiuri și limbi. Este deosebit de important de subliniat faptul că pe platformă veți găsi persoane care sunt interesate de comunicare, care își vor împărtăși stilul de viață, dar vor fi, în același timp, dispuse să învețe și despre stilul dumneavoastră de viață. Aici întâlniți oameni din generații și culturi diferite. O atenție deosebită ar fi acordată limbii. În principal, pe alte platforme sunt necesare cunoștințe de limbă engleză, pe a noastră există posibilitatea de traducere în șase limbi și dorim să subliniem că limbile română și sârbă sunt două limbi care aparțin acestui grup.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 30 iulie 2022