Agricultură

Secretarul Božić la Banatski Dvor a înmânat subvenţii fermierilor

Secretarul Božić la Banatski Dvor a înmânat subvenţii fermierilor

Secretarul provincial pentru Agricultură, Economia Apelor şi Silvicultură, Čedomir Božić a vizitat gospodăria agricolă a lui Milorad Trivunović din Banatski Dvor, comuna Žitište, unde a înmânat fermierilor din Banat contracte pentru acordare de surse nerambursabile pentru echiparea fermelor de animale.

După cum a menţionat secretarul Božić, suma totală a acestei investiţii este de peste 152,3 milioane de dinari, dintre care, participarea secretariatului de resort cu mijloace nerambursabile pentru echiparea fermelor de animale în PA Voivodina, atinge suma de 90 de milioane de dinari. Aceste investiții presupun 104 de contracte, ceea ce este cu 10 milioane de dinari mai mult decât anul precedent. În total, La Banatski Dvor au fost semnate şapte contracte.
În convorbirea cu agricultorii din Banatul Central şi cu fermierul Trivunović, care dispune de o fermă cu 70.000 de pui şi care este beneficiarul permanent al mijloacelor acordate prin concurs de către Secretariatul Provincial pentru Agricultură, s-a evidenţiat că aceste subvenţii sunt foarte importante pentru stimularea şi avansarea producţiei agricolă şi a business-ului de familie.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 19 iunie 2021