Ecologie

Standuri bogate cu felurite produse

Standuri bogate cu felurite produse

Manifestarea „Târgul de Paști” la Panciova a avut loc în perioada 6 – 12 aprilie a.c. pe platoul din fața Centrului Cultural. Manifestarea a fost inaugurată pe data de 6 aprilie în sala Centrului Cultural de către primarul municipiului Panciova, Aleksandar Stevanović. La festivitatea de inaugurare s-au adresat și președinta Asociației Femeilor „Pančevke – Gornji Grad”, Snežana Marjanov, care este organizatorul manifestării amintite, precum și parohul Bisericii „Schimbarea la Față” din Panciova, Velimir Birmanac.

„Mă bucur că timpul urât nu a diminuat eforturile voastre și că nu a reușit să strice ceea ce ați pregătit pentru noi și pentru vizitatorii orașului nostru. Sunt mulțumit pentru tot ceea ce faceți. Mă simt onorat de faptul că pot să acord un mare sprijin din partea municipiului manifestărilor de acest gen, fiindcă Panciova este un oraș cunoscut după astfel de manifestări. Îmi este o mare onoare și plăcere că pot să contribui la crearea brandului Panciovei, dar și al întregului Banatului de Sud, fiindcă «Târgul de Paști» se organizează deja pentru cea de-a VI-a oară. Datorită Asociației Femeilor «Pančevke – Gornji Grad», manifestarea amintită a devenit deja un brand al orașului”, a declarat Stevanović.

Dânsul a subliniat faptul că la manifestarea „Târgul de Paști” de la Panciova și-au expus lucrările peste 20 de asociații de femei, care prin lucrările manuale și iscusința lor promovează cultura, meșteșugurile vechi, gastronomia și multiculturalitatea mediului nostru. De asemenea, în cadrul manifestării amintite și-au expus lucrările și peste 30 de expozanți individuali.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 67 din 15 aprilie