Periscop local - Panciova

Tabăra în România a fost un imbold pentru elevi

Tabăra în România a fost un imbold pentru elevi

Elevii care frecventează orele de limba română la Centrul Cultural „Infinitum” din Glogoni au avut în ultima perioadă mai multe activități. La centrul amintit se desfășoară proiectul „Ateliere de limba română cu elemente de cultură națională”. În iulie, trei elevi au participat la tabăra gratuită „ARC 2022” de la Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud.

După cum ne spune Rodica Marianu, președinta Centrului Cultural „Infinitum” din Glogoni și profesoară, tabăra gratuită „Arc 2022” la Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, i-a impulsionat pe copiii și tinerii din regiunile istorice și pe cei din diasporă să îşi îmbogăţească bagajul de cunoștințe despre limbă, literatură, cultură și artă.


„În perioada 18-25 iulie, Marko Spasici, Anita Chirca și Alexandru Chirca, alături de ceilalți 130 de participanți din Serbia, Italia, Grecia, Austria, Iordania, Emiratele Arabe Unite și Irlanda, au frecventat ateliere de limba română, pictură și sport la tabăra „ARC 2022” de la Sângeorz-Băi. Elevii au vizitat regiunea acompaniați de profesori și de un ghid turistic. Au văzut expoziții de costume tradiționale, mănăstiri, biserici, muzee, casa memorială a lui Liviu Rebreanu și pe cea a lui George Coșbuc. Au cunoscut natura splendidă a regiunii, dominată de Munții Rodnei”, afirmă Rodica Marianu.
La deschiderea oficială a taberei s-au adresat mai multe oficialități, printre care şi secretarul de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu. În ultima zi, participanții au urmărit un program de muzică tradițională la care s-au prezentat ansambluri folclorice. Tinerii din Glogoni şi-au făcut mulți prieteni, atât din Serbia, cât și din străinătate.

Sanela CRĂINEAN

integral îl puteți citi în numărul 35 din 27 august